Problemele esențiale nu se rezolvă cu finanțări de câteva luni, ci printr-o susținere continuă a organizațiilor ce se ocupă de ele. Iar asta înseamnă crearea unei temelii puternice pentru ONG-uri: oameni cu salarii decente, fonduri pentru consultanță și multe altele.

Sunt grant officer* de 8 ani și evaluator de proiecte** de 11 ani și am avut ocazia să citesc mii de proiecte trimise pentru finanțare către diverși finanțatori pentru care am lucrat. Am avut și ocazia să trec printr-o grămadă de stări de spirit, văzând că unele proiecte atât de promițătoare mor din cauza lipsei de finanțare, că unele probleme de care se ocupă ONG-urile din România rămân nerezolvate tocmai din cauza unei lupte de supraviețuire pentru fonduri, fie private, fie publice.

Mare parte din ONG-urile din România au preluat din rolurile pe care ar trebui să le aibă statul – să educe copii, să construiască spitale și after school-uri, să ofere mese calde, companie bătrânilor, adăposturi pentru animale, să protejeze natura și lista continuă.

Ceea ce mă duce la întrebarea firească: cum facem ca oamenii care rezolvă problemele societății să primească suficientă încredere de la finanțatori, să poată funcționa sănătos pentru beneficiarii lor?

Să facem un exercițiu. Să zicem că am 1 milion de dolari, nu știu exact cum au aterizat în contul meu (sigur că, dacă i-aș avea pe bune, atunci m-ar interesa de unde vin), dar acum, că m-am trezit cu acești bani, vreau să-i dau mai departe. Nu știu ce ați face voi cu 1 milion de dolari, eu îi voi da organizațiilor neguvernamentale, prin finanțări nerambursabile. Altfel de finanțări.

În primul rând, voi da aceste finanțări celor care activează în domenii non-sexy și, de aceea, subfinanțate – anticorupție, media independentă, inițiativă la firul ierbii, dezvoltare comunitară, cultură, echitate socială, drepturile omului. La capitolul „drepturile omului” doare rău, de-ar fi să numesc numai minoritățile sexuale, mamele minore, persoanele post-instituționalizate, cu vârsta de peste 18 ani sau minorii delincvenți.

În niciun caz, dar în niciun caz, nu le-aș da acestor organizații fonduri ca să facă proiecte. Nu le-aș da fonduri ca să rămână în cercul vicios al supraviețuirii, în care își cârpesc salariile cu greu de la un proiect la altul, iar asigurarea costurilor fixe este un coșmar. În plus, un proiect de câteva luni nu rezolvă nicio problemă. Ci doar mai adaugă o cusătură.

Le-aș da fonduri ca să își angajeze oameni cu salarii decente, le-aș da fonduri ca să își dezvolte capacitatea pe domeniile lor de expertiză, să poată accesa consultanță sau orice alt tip de suport profesional de care au nevoie. Aș investi într-o temelie puternică a organizației, asigurând costurile curente de funcționare și dezvoltarea acelor competențe ce duc la îndeplinirea misiunii vitale a organizației (da, știu, sună pompos, dar avem nevoie să ne creștem competența ca să facem binele bine).

Și apoi aș investi în reziliența financiară a organizației, în primul rând în managementul financiar, în managementul donatorilor și al relației cu ei, în analize de cash flow și în bani albi pentru zile negre; adică fonduri de rezervă, endowments, investiții etc. Chiar și organizații mari, cu mulți angajați și multe programe se confruntă cu astfel de probleme de cash flow, sau cu perioade în care sunt între finanțări, iar costurile curente, fixe, nu pot fi acoperite. Creditele nu sunt cele mai accesibile instrumente pentru că băncile se tem că nu suntem destul de solvabili. Sau sunt considerate drept credite cu riscuri ridicate și astfel avem condiții mai grele de rambursare, îmi spunea la un eveniment directoarea executivă a unei organizații cu 20 de angajați.

Abia după ce-am întărit temelia, mă voi uita la cum aș putea eu, deținătoarea acestui milion de dolari, investesc în impactul organizațiilor prin programe pe termen lung și îndeplinirea obiectivelor strategice ale acesteia.

Aceasta este o abordare piramidală în care creăm instrumente de grantmaking (finanțare) care

răspund gradual nevoilor de stabilitate și creștere a organizațiilor ca organisme vii, dinamice, în plină evoluție și pe care o puteți vedea și voi aici.

FORD Foundation, una dintre cele mai longevive și reputabile instituții de finanțare din lume, și-a creat o misiune din a influența și alți finanțatori să investească în primul rând în organizație (în sănătatea acesteia), dacă doresc să CONSTRUIASCĂ IMPACT prin programele lor. Astfel a apărut programul BUILD: “BUILD este un ciclu de finanțare de 5 ani, în care 1 MILIARD de dolari sunt investiți în creșterea pe termen lung a capacității și sustenabilității a 300 de organizații din întreaga lume. Lipsa unor fonduri flexibile și de rezervă împiedică de foarte multe ori organizațiile să inoveze, să testeze noi abordări, să își asume riscuri, să își dezvolte echipa și expertiza pe termen lung. Programul nostru vine să repare aceste lipsuri.“

(Ford foundation/BUILD va arăta clar și simplu cum au creat acest program și cât de bine le merge organizațiilor)

De ce este nevoie și în România de astfel de finanțări?

Pentru că practicile de finanțare existente (și vorbim aici atât de fonduri publice, cât și de fonduri private) sunt în marea lor majoritate restrictive, în sensul în care oferă fonduri exclusiv pentru proiecte punctuale sau rezolvarea unor probleme imediate. Acest lucru contribuie la perpetuarea unui cerc de sărăcie, împiedicând organizațiile să iasă din lupta pentru supraviețuire. De aceea e atât de important să începem să investim în arii vitale pentru creșterea impactului (viziune și gândire strategică, leadership și guvernanță, sisteme de management), chiar dacă acestea nu arată atât de atractiv în raportul anual al unui finanțator.

Nu mai vrem ca finanțatorii noștri să pună activitățile înaintea oamenilor și să ne oblige ca cheltuielile salariale să fie un anumit procent (evident că mic) din întregul grant. Suntem oameni foarte dedicați, suntem profesioniști, avem rezultate și lucrăm cu grupuri vulnerabile, însă noi înșine suntem la limita burn-out-ului și foarte vulnerabili, pentru că suntem obligați să rămânem angajați în companii sau în alte locuri pentru a ne putea susține familiile, îmi povestea directoarea unei organizații neguvernamentale.

E posibil și în România?

Mai mult ca sigur! De altfel Lidl, IKEA, Kaufland, ING sau Vodafone sunt doar câteva exemple de finanțatori creativi și strategici, care își reinventează practicile, astfel încât să fie mai bine corelate cu organizațiile pe care le finanțează.

* cercetează programe de finanțare (granturi) disponibile, scrie cereri de finanțare, se asigură că fondurile sunt folosite în concordanță cu cererile finanțatorului

** evaluează proiecte trimise spre finanțare, din punct de vedere a capacității de implementare a organizației respective, a impactului, a replicabilității, etc. 

Ela Bălan este grantmaker la ARC în programul de Fundații Comunitare. A lucrat mulți ani în domeniul finanțărilor pentru organizații neguvernamentale, fie ca parte din echipa FDSC în perioada de pre-aderare la UE, fie ca parte din diverse comisii și comitete de evaluare de proiecte, la nivel internațional. Îi plac banii și ONG-urile, pe care vrea să le pună într-o relație reciproc avantajoasă.