Un medic, un telefon și o ambulanță. Cum se trezește un sat la viață
La inițiativa unui fiu al satului, cu munca voluntarilor, biserica veche de secole din cimitirul localității Brusturi este salvată.
De Ruxandra Hurezean
Era în martie când Bogdan Pintea a urcat cele 97 de trepte, până la bunicii lui, în cimitirul din satul Brusturi. Pomii, iarba, stejarii seculari, prunii de la capul fiecărui mormânt, dădeau să se trezească la viață. Numai vechea biserică de lemn continua să se descompună, sub greutatea ploilor și bătaia vântului. Acoperișul se desprindea ca o piele putredă, bucată cu bucată. Nici pe soclu nu mai stătea bine, se înclinase în partea de răsărit. Părea că oricând o putea lua la vale.
Bogdan a plecat abătut de acolo. Era biserica unde până în clasa a patra mergea în fiecare duminică cu bunicii la slujbă, apoi de Crăciun și de Paște. A doua zi a dat un telefon la Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Sălaj și a întrebat dacă nu cumva s-ar putea repara biserica de lemn din Brusturi. E veche, dar nu se știa exact cât de veche: unii spuneau că fusese ridicată în 1401, alții că în 1701 și mai erau și alte variante. Anii mulți se vedeau în toate: în acoperișul care stătea să se prăbușească, pictura care se ștergea de atâta umezeală, în fundația șubredă.
O doamnă din instituție, pe care mai târziu Bogdan avea să o cunoască și să devină parteneri în munca de înviere a unor monumente — i-a spus, pe scurt, că documentația de restaurare durează, că biserica necesită multe intervenții și că totul ar costa peste un miliard de lei. Discuția l-a descurajat pe Bogdan, dar și-a zis că măcar a încercat să facă ceva.
În iulie a plecat cu familia la mare, în concediu. Din când în când, peste bucuria verii îi revenea în minteimaginea bisericii de lemn în agonie. La întoarcere, s-au oprit la Hațeg să viziteze locurile. Au dormit o noapte acolo și au colindat satele din împrejurimi, au vizitat și bisericile, unele renovate. La Strei, în preajma bisericii a văzut un panou. Pe el era descrisă povestea unor monumente salvate de o asociație. Își spuneau „Ambulanța pentru Monumente Transilvania Sud”. Dădeau și un număr de telefon. Bogdan l-a notat.
Întors acasă, a sunat la Ambulanță. I-a răspuns Ileana Burnichioiu, una din rotiţele esenţiale ale asociaţiei, care i-a cerut fotografii cu biserica. Nu avea. Tulburat de starea în care găsise lăcașul, uitase de fotografii. Poate fusese un reflex de pudoare pe care-l ai în fața unui muribund. L-a sunat imediat pe preotul din sat și l-a rugat să urce la bisericuță și să o fotografieze, apoi să trimită imaginile. El le-a trimis mai departe. După ce le-au văzut, cei de la „Ambulanța pentru Monumente” l-au sunat pe Bogdan. I-au spus că da, o vor salva. Dar pentru asta e nevoie ca ei și cei din sat să se mobilizeze, să colaboreze cu primăria, consiliul județean, cu fiii satului. Era nevoie de comunitate.
Când l-am cunoscut pe Eugen Vaida, fondatorul și coordonatorul „Ambulanței pentru monumente”, avea să-mi spună din capul locului de ce e nevoie pentru a salva un monument: de un ONG ca al lor care să facă documentația necesară, pentru că e vorba de monumente și nu e de joacă, de o comunitate locală care să asigure cazarea și mâncarea voluntarilor şi meşterilor, de autoritățile din zonă sau de proprietarul care să cumpere materialele necesare punerii în siguranță a monumentului. În rest, munca pe care o face Ambulanța nu costă nimic, este voluntară.
Bogdan a trecut la treabă. A vorbit cu preotul, a făcut o pagină pe o reţea de socializare pentru fiii satului. Eugen și Ileana au venit în Sălaj, au inspectat biserica, au mers la Consiliul Județean cu rugămintea de a le sprijini inițiativa.
Cristian Popa, preotul din Jac – satul Brusturi fiind doar o filie – este tânăr. Avea doar un an de când venise acolo. Mai întâi a convocat consiliul bisericii și le-a spus consilierilor că există o ocazie, poate unică, să salveze biserica veche de lemn. Consilierii au fost sceptici, au zis că satul e mic și îmbătrânit. Dar în duminica următoare a mers în biserica nouă din Brusturi și la sfârșitul slujbei a susținut din nou cazul, mai apăsat: „Oameni buni, ni se oferă șansa unică să salvăm biserica noastră din deal, unde se odihnesc moșii și strămoșii vostri și unde vă veți odihni și voi. Trebuie doar să le asigurăm celor care vor lucra la ea, masa și cazarea”. „Au primit vestea ca pe un șoc”, povestește acum preotul Cristian. „Părinte, dar noi suntem bătrâni, casele noastre sunt ca la țară, nu avem apă și canalizare, avem veceurile în curte. Cum ne-om putea descurca cu tinerii de la oraș? Ei sunt învățați cu condiții! N-o să facem față!”
Preotul a încercat să-i încurajeze, le-a răspuns la toate îndoielile și, în scurt timp, obișnuiți cu ideea și după ce au depășit prima spaimă, au început să răspundă chemării. La slujba următoare unul s-a ridicat și a zis că el poate caza 5 sau 7 voluntari, altul — că el dă bani. Apoi, rând pe rând, s-au ridicat și alții și satul s-a trezit că vrea.
Consiliul Județean a găsit fonduri să contribuie, la fel și episcopia ortodoxă, primăria și mai ales fiii satului. Doina Cociș, „doamna de la Direcția pentru Cultură” cu care Bogdan vorbise prima dată, s-a alăturat lor, cu toate forțele. Așa au organizat și un concert caritabil la Zalău, iar banii strânși, vreo 6.000 de lei, au mers în contul pentru salvarea bisericii. Comunitatea a adunat 30.000 de lei, iar Consiliul Județean a dat 45.000 de lei.
În octombrie 2018 a sosit „Ambulanța”. Când tanti Mia a văzut mașina cu fetele voluntare care aveau să lucreze la biserică, „alt șoc”. Atunci și-a zis: „Tulai Doamne! Oare ce pot face fătucele aistea, cum or putea să lucre ele așa ceva? Mare trebuie să fie grija Ălui de Sus ca să izbutim!” Satul a început să urmărească cu inima cât un purice descinderea voluntarilor și despuierea bisericii lor de putreziciune. Când au văzut cum cară „fătucile” lemnăria pe scări și cu câtă pricepere bat șindrila, s-au umplut de uimire. Trăiau s-o vadă și pe asta.
Satul prinde curaj
„Aici era un furnicar! Nu aveți idee cum arăta locul. Au venit și 30-40 de voluntari, plus satul. Toți voiau să dea o mână de ajutor. La cărat, la mutat, dădeau din mână în mână materialele, curățau locul. Tanti Mia făcea gogoși, cafele. Și alte femei din sat au început să gătească, să ofere mâncare. Au prins curaj, după ce i-au cunoscut pe tineri”, descrie Bogdan acele zile. „Nu erau așa de gingași”, avea să spună tanti Mia mai târziu.
Eugen, arhitectul, Bogdan, care e medic de meserie, și Cristian, preotul, au făcut echipă și împreună au dus greul organizării acțiunii. Au găsit o pensiune care să-i cazeze pe cei mai mulți dintre voluntari (când ai 30-40 deodată, nu prea ai cum să-i cazezi în sat), și cu banii strânși au plătit mâncarea adusă în regim de catering de la Zalău. În plus, sătenii au început și ei să ofere câte o masă. Au descoperit că tinerilor le place mâncarea lor, că se simt bine cu ei și nu sunt pretenţioşi, cum îi credeau.
„E importantă biserica, dar e la fel de important și că satul s-a unit și și-a demonstrat că poate să facă ceva ce nu credea că poate. Consider că acesta este un foarte mare câștig. Acum știu și ei că se poate, mâine va afla și alt sat că se poate și așa ne trezim cât mai mulți că iată, putem, reușim!”, spune preotul Cristian Popa, pe prispa casei parohiale din satul lui adoptiv.
Copil de oraș, crescut la bloc, la fel ca și soția lui, Ana, au simțit într-o zi că se sufocă printre betoane și au început să caute un sat unde să meargă ca să trăiască. Și l-au găsit. Acum spun că a fost „cea mai bună decizie pe care au luat-o vreodată”.
Ceea ce-i leagă
Eugen Vaida, coordonatorul echipei, îi ducea duminicile pe tinerii voluntari să viziteze obiectivele turistice și monumentele istorice din Sălaj. Descoperă împreună un județ despre care Eugen avea să-mi spună: „Am cunoscut multe zone din țară, multe tipuri de comunități, dar acelea din Sălaj au ceva aparte. Sunt cele mai dedicate, mai unite și mai preocupate de trecutul lor. De altfel, despre satul lui, Brusturi, Bogdan îmi spunea că avea, în anii ‘80, cel mai mare procent de intelectuali provenind din mediul rural din România. Exista această dorință, să facă școală! Și evident că, altfel apreciază un om educat patrimoniul din locurile lui natale!”
„Înseamnă că i-am trezit”
A venit toamna și urmau zile cu vreme urâtă. Într-o noapte s-au anunțat ploi și Eugen cu câțiva tineri au plecat spre biserică în puterea nopții să o acopere cu folie. „Atât erau de dedicați muncii lor încât lucrau și noaptea și ziua și sâmbăta, până se întuneca. Noi toți am rămas uimiți de ce pot face și asta fără să fie plătiți. E doar voință acolo. Dorința de a fi util, de a face ce trebuie”, povestește Bogdan.
Au terminat în noiembrie. Acoperișul arată impecabil. Șindrila făcută în Maramureș a fost bătută de voluntarii Ambulanței peste trupul de lemn al bisericii din Brusturi, exact înainte de „colaps”, adică în stadiul numit de experți, „precolaps”. Adică, la timp.
„Căciula și bocancii sunt primele care trebuie reparate. Așa se salvează un monument, începând de la căciulă și bocanci, după aceea pot veni și celelalte. Dar mai întâi acoperișul și fundația”, spune Eugen.
În anul următor, Bogdan Pintea și satul lui au decis să refacă fundația bisericii. Fusese învelită în beton prin anii ’70. Betonul a ținut umezeală și a îndepărtat pietrele din fundația bisericii. Într-o pietricică se mai ținea spatele bisericii, ne arată Bogdan. L-au găsit pe meșterul Vasile Pop din Ţara Oaşului, care lucrează cu „Ambulanța” și l-au adus să refacă și „bocancii”. A lucrat cu răbdare, a îndepărtat cimentul, au ridicat biserica pe două cricuri de tractor și au reașezat piatra, bucată cu bucată, într-o fundație stabilă sub bătrâna biserică.
Mai e însă de lucru. Și Bogdan și preotul spun că mai au o misiune grea: trebuie să se intereseze cum pot reconstitui pictura de pe pereții bisericii. Pictată în stil naiv de Ioan Pop din Unguraș, la 1800, inițial în culori vii (așa cum își amintesc sătenii) și cu un bogat repertoriu floral, pictura merită restaurată pentru că ea are și un rol cultural, nu doar religios.
Implicarea oamenilor pentru continuarea proiectelor e importantă, spune Eugen: „Dacă ei continuă să mai facă ceva la monument, după ce am intervenit noi, înseamnă că intervenția noastră a reușit. Înseamnă că i-am trezit”.
De altfel, un studiu care a „scanat” toate monumentele la care a intervenit „Ambulanța”, în cei 6 ani de când funcționează, arată că în proporție de peste 50% din comunități au continuat lucrările. Deci, au reușit ce și-au propus. Au atins obiectivele. Adică, inimile oamenilor.
***
Era înainte de Crăciun, sfârșit de pandemie, când au sosit din nou în sat. Sus, pe deal, în fața Bisericii Monument salvată cu doi ani în urmă, s-au întors tinerii de la „Ambulanță”. Urcase cu greu tot satul de bătrâni din Brusturi și-i aștepta cu un colac mare, cald și sare. Cu cântec de colindat. În zi de iarnă, pe o masă albă, femeile au întins mâncăruri gătite de ele: sarmale, plăcinte, colaci, toate de post. Și numai „de casă”, făcute de mâinile lor, din cămările lor. „Le-am pregătit ca la noi, cum se fac sarmalele de post și toate câte am știut noi face. Or mâncat și le-o plăcut de ne-am bucurat tare! Și-am colindat, noi pe ei și ei pe noi, de ni s-or ridicat inimile-n piept!”, își amintește tanti Maria, își amintește Ana, își amintesc toți.
Oamenii-rotițe
Bogdan Pintea e medic gastroenterolog la Satu Mare. Are soție, un copil de trei ani și jumătate, un tată și o casă de îngrijit în Brusturi, casa bunicilor. Are medicina în sânge, transmisă de la mama lui. Dar întâmplarea cu biserica din Brusturi i-a schimbat un pic viața. I-a arătat că e nevoie de el și pentru altfel de boli. În timpul pandemiei, Bogdan a făcut un masterat în restaurare, iar dizertația lui e chiar despre bisericile de lemn din Sălaj.
În timpul restaurării bisericii din Brusturi, Bogdan a întâlnit și alţi tineri sălăjeni dornici să salveze monumente. A înființat împreună cu Bogdan Ilieş, Corina Caraba şi Valeria Lehene o asociație căreia i-au zis Arhaic, care a devenit parte din rețeaua Ambulanței – „Ambulanța pentru monumente Sălaj”.
Împreună cu o echipă de temerari, pornește să salveze la rândul lui, vara, în concedii, atât cât se poate, monumente. Până acum, au intervenit la șase biserici de lemn dintre cele care aveau nevoie urgentă. Și vara încă nu s-a terminat.
Istoricul bisericii
Biserica, monument istoric de categoria A, se găsește într-o zonă a satului retrasă de la drumul principal, pe creasta unui deal, „Dealul Bisericii”. Cu aproximativ aceeași poziție față de sat și de vale apare și în Ridicarea iosefină, în secolul al XVIII-lea şi în a doua Ridicare realizată de topografii Imperiului Habsburgic.
Primele cercetări dedicate bisericii de lemn din Brusturi au avut loc în perioada interbelică, în timpul amplelor acțiuni de investigare desfășurate de profesorul Leontin Ghergariu asupra bisericilor de lemn sălăjene. Biserica mai este pomenită într-o amplă lucrare a unei cercetătoare din București, Ioana Cristache-Panait, care, în perioada comunistă, a umblat cu autobuzul prin satele sălăjene și a inventariat toate bisericile de lemn.
În partea superioară a ancadramentului ușii se găseşte o inscripție care datează biserica, dar care nu a putut fi descifrată în totalitate. Dificultăți în citirea inscripției au întâmpinat mai mulți cercetători.
Cu ocazia intervenției de la acoperiș în 2018, s-a făcut și un studiu dentrocronologic al bisericii, realizat de de către Botár István, care a datat corect biserica: a fost construită între 1717-1720.
Cine sunt salvatorii
Asociația „Ambulanța pentru monumente” a fost fondată în 2016 de către Eugen și Veronica Vaida. Împreună cu Ileana Burnichioiu și toți voluntarii Ambulanței, au intervenit până acum la 70 de monumente și au generat înființarea altor opt ambulanțe teritoriale, care acoperă cam 50% din teritoriul țării.
În 2020 au primit premiul publicului în cadrul competiției Europa Nostra, asociația este recunoscută azi ca una dintre cele mai active și de succes organizații care lucrează în domeniul patrimoniului din estul Europei.
Obiectivele lor cele mai importante sunt creșterea nivelului filantropiei și crearea de noi audiențe pentru patrimoniu, crearea unui model de cooperare și mecanism de finanțare între beneficiar, autorități publice, ONG și comunități printr-un parteneriat public-privat funcțional și inaugurarea unei rețele de ambulanțe la nivel național. Și au destul de lucru: în România, peste 3.000 de monumente de patrimoniu sunt în stare de degradare din care 600 sunt în stare de colaps și precolaps.
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
No comment yet, add your voice below!