Arhitectura și mediul construit nu pot fi înțelese dacă nu le vezi, nu le parcurgi, nu le asculți, nu le atingi, nu le miroși, nu simți dinamica locului
De unde începem atunci când vrem să construim un oraș mai bun? Membrii Asociației De-a Arhitectura ne răspund: de la educația de mediu construit făcută în școală.
E greu să-i faci pe oameni să înțeleagă ce înseamnă patrimoniul arhitectural fără a le da șansa să-l atingă, să-l vadă și să-l miroasă. E și mai complicat să-i faci să contribuie la salvarea unei clădiri valoroase care stă să cadă pentru că un om de afaceri vrea să ridice un bloc în locul său.
De-a Arhitectura — o asociație fondată în 2013 de șase arhitecte care erau la acea vreme mame de copii școlari — vrea să pornească cât mai devreme în formarea unor oameni mai atenți la mediul construit, mai dispuși să reacționeze atunci când văd lucruri în neregulă și mai greu de păcălit când va fi vorba să cumpere o casă sau un apartament.
Am stat de vorbă cu arhitecta Mina Sava, președinta asociației, despre importanța mediului construit și despre cum se schimbă copiii atunci când relaționează cu arhitectura.
Cronici: Când și cum a luat naștere organizația/inițiativa voastră? Ce-a fost mai complicat la început? Ce-a mers mai ușor, din experiența voastră?
Mina Sava: În 2011 am început programul cultural „De-a arhitectura – educație de arhitectură și mediu construit”, cu sprijinul și finanțarea Ordinului Arhitecților din România, care ne este alături și astăzi. Programul a pornit de la două nevoi pe care le resimțeam acut atunci.
Prima era legată de meseria noastră, puțină lume știa ce face și ce nu face un arhitect, ce însemnă o locuire și o viață urbană de calitate. Ne doream, de fapt, să creștem niște clienți mai informați, deoarece cultura de arhitectură și mediu construit era aproape inexistentă atunci. Am vrut ca viitorii utilizatori ai mediului construit, copiii, să cunoască ABC-ul acestuia – iar când vor fi mari, fiind familiarizați valorile lui, să știe ce să ceară unui arhitect, ce locuință să își aleagă sau unde să investească.
A doua nevoie a apărut în viața fiecăruia atunci când a trebuit să își trimită copiii la școala de stat și a realizat că nu s-a schimbat mai nimic în 30 de ani. Ne-am dat seama că prin natura meseriei noastre am avea atât de multe să-i învățăm, într-un mod practic, experiențial și interdisciplinar.
În 2012 am început implementarea primului program educațional, iar în 2013 ne-am înființat ca ONG, pentru a putea dezvolta și administra o rețea națională.
Totul a fost complicat la început, din simplul motiv că ne-am aruncat în două zone necunoscute nouă, cea a educației și cea a construirii unei organizații nonguvernamentale naționale care să reziste în timp.De fapt, nu aș folosi cuvântul complicat, ci mai degrabă provocator, pentru ca am învățat foarte multe din diverse domenii și am cunoscut specialiștii și oamenii dedicați ai unei alte meserii esențiale pentru calitatea vieții, cea de dascăl, atât de puțin valorizată și ea în vremurile noastre.
Privind retrospectiv, toate par mult mai ușor de realizat acum.
Ce este mediul construit, ce este arhitectura și cum le separăm?
Mediul construit este tot mediul făcut de mâna omului, de la cel mai umil adăpost la clădiri, localități și infrastructura teritorială (poduri, baraje, autostrăzi, etc). De remarcat că el include toate construcțiile făcute de oameni, nu numai cele gândite de arhitecți: de exemplu, favelele braziliene sunt tot mediu construit. Iar studiul mediului construit este complex și combină cunoștințe din toate domeniile: științe exacte, științe sociale și artă.
Arhitectura este arta și știința de a proiecta clădiri și spațiile dintre ele. Materia ei primă este mediul construit, existent sau încă nenăscut, utilizatorul ei este Omul. Arhitectul e un „căutător de soluții” (solution seeker), cel care găsește un răspuns printr-o formă construită la problemele complexe ale mediului construit și ale utilizatorilor săi.
Noi ne petrecem aproape 95% din viață în mediul construit de om, utilizând spații și obiecte create de oameni, fie ei arhitecți, designeri, ingineri, sau simpli meșteri.
Trebuie să-i înțelegem principiile care dau calitate vieții noastre, să fim conștienți de dinamica lui perpetuă și de cantitatea mare de resurse umane și materiale implicate în crearea și dezvoltarea sa. Cu toate că mediul construit este unul dintre cei mai mari producători de deșeuri și cel mai mare consumator de resurse, este și cheia unei viitoare dezvoltări verzi a planetei.
Fie că vei fi doar utilizator, autoritate publică care va da un aviz, cel care construiește sau cel care investește, e important să știi care va fi impactul acțiunilor tale de construire asupra mediului natural și asupra comunității.
Care au fost primele reacții?
Nu mică ne-a fost surpriza când, după ce am dezvoltat primul curs De-a arhitectura în 2012, profesorii cu care am lucrat ne-au mulțumit că am deschis calea spre materiile transdisciplinare și învățarea prin proiect, lucruri pe care și le doreau, dar nu știau cum să le facă. Asta a atras profesori și învățători dedicați, care își doreau o schimbare în educație.
Arhitectura și mediul construit nu pot fi înțelese dacă nu le vezi, nu le parcurgi, nu le asculți, nu le atingi, nu le miroși, nu simți dinamica locului. De aceea, în programele noastre vizitele în spațiile fizice – clădiri, sau în spațiile publice sunt foarte importante. Văzând, mai ales învățând să vezi, poți să înțelegi de ce și cum au fost gândite, construite și utilizate. La copii și tineri poți specula acel „aha moment”, făcându-i să se minuneze de o clădire sau un loc și, astfel, toată informația să se așeze în capul lor mult mai ușor.
Ce-i atrage cel mai mult pe copiii și tinerii cu care lucrăm e legătura cu viața reală, faptul că pot învăța foarte multe de la ce îi înconjoară și utilizează, dar și că pot crea la rândul lor ceva care poate produce o schimbare, fie un desen, o machetă sau o intervenție construită în școala sau cartierul lor. Ce ne interesează atât pe noi, cât și pe profesori, e ca ei să facă conexiuni între materiile învățate în școală: matematică, fizică, geografie, istorie, biologie, chimie, arte, limba română și să învețe din corelarea experienței directe și practice cu aceste materii.
Care-i rezultatul de care sunteți cei mai mândri de până acum?
Cel mai mult ne bucură când copiii ne prezintă rezultatele muncii lor și cum continuă, cu mintea lor, ceea ce am vrut noi să le transmitem. De exemplu, la cursul pentru opționalul de clasele a III-a și a IV-a (De-a arhitectura în orașul meu) care se finalizează cu construirea machetei unui cartier ideal la scara unui omuleț Lego, copiii dintr-o clasă a IV-a cu care am lucrat anul acesta au venit cu căsuțele pe care le-au realizat în clasa I, dar upgradate. Ei le-au reciclat pe cele vechi, le-au reabilitat, le-au dat o nouă viață, practic au înțeles și aplicat conceptul de „reduce, reuse, recycle” (reduce, refolosește, reciclează).
Extrapolând, o clădire veche nu e de „„aruncat”, ci e de refolosit și îmbunătățit. Adesea vrem să le distrugem din motive neîntemeiate.
Ce înseamnă patrimoniul pentru voi și pentru copiii cu care lucrați?
Copiii mici sunt empatici când văd case de care nu mai au grijă oamenii, dar dacă ei sunt triști când văd clădiri abandonate, adolescenții vor să acționeze când interacționează cu o clădire părăsită, de aceea avem graffitiuri pe pereți.
Noi îi învățăm că nicio clădire nu există în eter, ci e conectată la un loc, care e definit de parametri geografici, istorici, sociali, dar și afectivi. Ca să înțelegi o clădire, trebuie să știi ce background are, contextul – de ce a fost făcută, pentru cine, cum. Copiii nu învață cuvântul „patrimoniu” per se, ci ideea că orice loc are o istorie, o poveste care trebuie continuată.
Patrimoniul e dinamic. Important este să îi continui povestea, cu limbajul epocii tale. Ca arhitect poți construi clădiri care în timp vor deveni „de patrimoniu” dacă faci ceva care aduce calitate mediului construit și vieții oamenilor.
Problema conservării patrimoniului construit s-a pus pe agenda publică abia din a doua jumătate a secolului XX. Ideea de a-l îngheța în timp, refăcând totul așa cum era înainte și utilizându-l doar ca muzeu, duce în timp la o distanțare a oamenilor față de ce înseamnă patrimoniu construit. O clădire sau un obiect trebuie utilizate firesc: numai în momentul acela ele trăiesc cu adevărat. Clădirile care au supraviețuit cel mai bine timpului sunt clădiri folosite continuu de comunități. De exemplu, să ne gândim la o biserică veche, ea a supraviețuit timpului numai pentru că a fost folosită constant de oameni. Dacă ai o clădire veche, folosește-o în continuare, umple-o cu viață. E periculos să o faci doar muzeu. Îngrijește-le, folosește-le, fii mândru că trăiești în ceva frumos, așa și viața ta devine frumoasă.
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
No comment yet, add your voice below!