Legile nu fac singure treaba

ONG-urile au contribuit major la schimbarea discursului despre educație timpurie. Atunci de ce depindem în continuare de intervențiile lor?

De Nicoleta Coșoreanu

Schimbările legislative din ultimii ani care au vizat educația timpurie ar trebui să asigure pași înainte când vine vorba de pregătirea personalului, calitatea metodelor de învățare și accesul copiilor la creșe și grădinițe, indiferent de mediul de proveniență. Grupa mare de la grădiniță a intrat sub umbrela învățământului obligatoriu și va fi urmată de celelalte două niveluri de învățământ preșcolar: grupa mijlocie și grupa mică; a fost introdusă o nouă programă și elaborată o strategie pentru educația timpurie; ministrul Dezvoltării a promis construirea a peste 200 de creșe în toată țara. Vești bune, însă legile sunt însă doar o jumătate de tablou.

În raportul anual despre starea învățământului preuniversitar din România, publicat la începutul acestui an, țara noastră are cel mai mic procent din Uniunea Europeană când vine vorba de copii cu vârste peste 4 ani care merg la grădiniță: 82,4%, comparativ cu media europeană de 95,4%.

Statisticile statului mai arată că, în anul școlar 2021-2022, puțin peste 21.000 de copii cu vârste de până la 3 ani au fost înscriși la creșă, o creștere față de anii precedenți, însă dintre aceștia, doar 700 proveneau din mediul rural. Comunitățile vulnerabile – inclusiv de la orașe – au în continuare cel mai mult de suferit din cauza lipsei de acces la educația timpurie, spun reprezentanții ONG-urilor.

Vocea organizațiilor nonguvernamentale a fost unul dintre factorii principali care au contribuit la schimbările care au avut loc, atât la nivel conceptual, cât și în discursul despre educația timpurie.

Pentru Maria Gheorghiu, președinta asociației OvidiuRo, momentul în care a înțeles că schimbarea trebuie să pornească de la educația timpurie a venit în 2010, pe când lucra cu o comunitate din Constanța, unde aproximativ 100 de copii nu mergeau la școală. „Am intervenit acolo, am înscris copiii la școală și acolo am înțeles că fără grădiniță, acești copii n-au nicio șansă la școală. Degeaba îi înscrii, faci after school, că vor fi în urmă”, își amintește Maria. Așa a apărut programul pilot Fiecare Copil în Grădiniță, prin care, în perioada 2010-2015, cei de la OvidiuRo au ajuns la 4.000 de copii din 100 grădinițe din 11 județe, au ajutat 3.100 de copii din categoriile de mare risc să frecventeze regulat grădinița, au oferit sprijin pentru peste 3.000 de părinți și traininguri pentru 1.000 de profesori.

În 2015, inițiativa lor a devenit Legea 248/2015, menită să încurajeze participarea în învățământul preșcolar a copiilor din familii defavorizate. Dar pentru ca legea să-și atingă scopul, a fost nevoie de o luptă insistentă din partea organizațiilor nonguvernamentale, atât la firul ierbii, dar și când a venit vorba de monitorizare.

La doi ani după ce legea a început să fie aplicată, un studiu realizat de organizația nonprofit Reality Check arăta că în din cei peste 100.000 de copii eligibili, doar 70.000 beneficiaseră de pe urma legii în anul școlar 2015-2016 și chiar mai puțini, 46.500, în anul școlar următor. Studiul a lăsat în urmă atât un mecanism de monitorizare a legii, precum și o listă de recomandări pentru a asigura aplicarea ei eficientă, cele mai importante fiind legate de implicarea părinților.

Reality Check a obținut sprijin din partea parlamentarilor pentru a aduce îmbunătățiri legii, iar modificările au intrat în vigoare în 2021. În forma actuală, părinții pot beneficia de tichete sociale de 105 lei dacă copilul are prezență bună la grădiniță, iar primarul și directorii de grădinițe trebuie să facă la cel mult șase luni campanii de informare și consiliere a familiilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, pentru a le explica cum pot beneficia de pe urma legii. Aceste campanii nu se întâmplă, însă, spune Maria.

Un dolar investit în educația timpurie îți aduce un return of investment de 13 la 1 în fiecare an. Lipsa lui îți aduce o cheltuială de 13 la 1 în fiecare an.

În 2016, motivată de „felul în care se făcea educația copiilor de până în 7 ani în România”, după cum își amintește directorul Ioana Grindean, a intrat în luptă organizația ReadyNationRo. Inițiativa a pornit de la Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step, care promovează alternativa Step by Step, aplicată în majoritatea județelor din țară în creșe, grădinițe, învățământul primar și gimnazial. Centrul Step by Step și-a început activitatea în 1994 și a fost de-a lungul timpului una dintre cele mai importante voci în susținerea unei educații timpurii de calitate. Prin ReadyNationRo, a adunat experți, lideri din business și ONG-uri, iar munca lor a însemnat susținerea statului în elaborarea unor politici publice de calitate, tocmai pentru a-l ajuta să-și facă treaba.

Au început în 2018, când au adus pe agenda publică și, apoi în legea educației, completarea care muta finanțarea educației antepreșcolare de la bugetul local la cel al Ministerului Educației. Schimbarea a însemnat trecerea la o finanțare națională unitară, pornind de la costul standard per elev, care se calculează anual, atât pentru învățământul de stat, cât și pentru cel privat. Pentru că îngrijitoarele din creșe deveneau astfel personal didactic, fiecare în liceu pedagogic a fost introdusă o clasă pentru educatori puericultori, pentru a crește gradul de profesionalizare al angajaților din educația timpurie. Un an mai târziu, Ioana și echipa ei contribuiau la proiectul de lege care a mărit numărul anilor pe care un copil trebuie să-i petreacă în școală. Treptat, anii de grădiniță aveau să devină obligatorii: din 2020 a devenit obligatorie grupa mare, din 2023 devine obligatorie cea mijlocie, urmată de cea mică în 2030.

Momentul în care Ioana și-a dat seama că ceva s-a schimbat în percepția publică a fost odată cu includerea educației timpurii în Strategia Națională de Apărare a Țării, tot după eforturile ONG-urilor de a aduce în față subiectul. „Atunci am înțeles că statul român se va uita altfel la ea.” Cele două rânduri sunt puse sub „operaționalizarea proiectului România Educată” și vorbesc despre „dezvoltarea unui sistem de educație timpurie de calitate, contribuind la compatibilizarea vieții de familie și a activității profesionale” – misiunea pe Ioana și ReadyNationRo și-au asumat-o de la început.

Doar că la finalul aceluiași an în care educația timpurie apărea în strategie, era adoptată în Parlament legea creditului fiscal pentru educație timpurie, conform căreia companiile care plătesc serviciile de educație timpurie pentru copiii angajaților, într-un cuantum de maximum 1500 lei pe lună, ar trebui să beneficieze de avantaje fiscale, fie sub formă de scăderi de impozite, din TVA sau accize datorate. Legea s-a aplicat însă doar trei luni, înainte să fie oprită de Guvern, din cauza costurilor prea mari. A fost o greșeală de calcul, spune Ioana; ca să afle impactul asupra bugetului de stat, Ministerul de Finanțe a înmulțit numărul de copii născuți într-un an cu plafonul maxim din lege, de 1.500 de lei pe lună, „ca și cum toți copiii ar fi la școală privată. Au presupus că toți copiii României, între 0 și 3 ani se duc la creșe private. Și a ieșit 0,4% din PIB”. Succesul lor e dependent de contextul politic și cât de bine pot coopera cu cei care iau deciziile în Parlament și Guvern. Iar atunci când depinzi de un context politic, munca ta nu are garanții.

Lipsa investițiilor în educația timpurie vine cu reacții negative în lanț pentru o societate, explică Ioana, care folosește formula unui laureat al Premiului Nobel pentru economie ca să arate cât poate câștiga sau pierde statul. „Un dolar investit în educația timpurie îți aduce un return of investment de 13 la 1 în fiecare an. Lipsa lui îți aduce o cheltuială de 13 la 1 în fiecare an.” Asta se traduce în rezolvarea unor probleme pe termen scurt și mediu, precum natalitate scăzută – potențialii părinți pot fi încurajați să aibă copii, știind că statul oferă variante educaționale de la cea mai mică vârstă –, până la cele pe termen lung, în care viitoarea forță de muncă produce bugetul pentru pensii.

„Trebuie să ai o dublă putere ca ONG – pe de o parte să acționezi efectiv și să faci lucruri, iar pe de altă parte să vorbești despre ele. Să aduni cât mai mulți oameni lângă tine astfel încât să devină o voce, să pui o viziune pe masă și să o susții.”, spune Ioana. „Fiecare încearcă să rezolve o problemă.”

Nevoile de la firul ierbii, acoperite tot de ONG-uri

Sunt proiecte punctuale pentru comunitățile defavorizate, precum cel lansat de World Vision în această primăvară, numit „Start în educație”. Organizația își propune să ajungă la 60.000 de copii și 10.000 de părinți din 500 de comunități defavorizate: pentru copii, pregătesc „Ghiozdănel cu viitor”, un pachet cu resurse educaționale specifice preșcolarilor, pus la punct cu experți în educație, iar pentru părinți pregătesc ateliere de educație parentală, care să ofere suport și îndrumare.

În prezent, OvidiuRo derulează programul „Fiecare copil merită o poveste”, o inițiativă adresată copiilor de 3-6 ani, pentru a le dezvolta limbajul, abilitățile de comunicare și premisele citirii și scrierii. Copiii care nu au acces la cărți primesc „Prima carte”, pentru a o lua acasă și a o citi împreună cu familia, iar educatoarele beneficiază de sesiuni de formare centrate pe literație și de resurse educaționale.

Astfel de inițiative punctuale sunt în continuare o necesitate pentru că, așa cum Maria și OvidiuRo au învățat din propria experiență, cea mai mare lacună în munca statului o reprezintă partea de implementare și monitorizare. Odată ce o lege e aprobată, adevărata provocare e să te asiguri că ea produce efecte și îi ajută pe beneficiari.

„Orice intervenție își pierde din putere după câțiva ani. Trebuie ori să rafinezi, ori să incluzi într-un pachet de alte măsuri, pentru că intervențiile care se ocupă de probleme sistemice n-au cum să dea aceleași roade ca la început”, spune Maria. Cel mai bun exemplu e tichetul social pe care părinții îl primeau prin legea „fiecare copil la grădiniță”. „Tichetul social pe care l-am dat în primul an era 50 de lei, iar alocația 42 de lei. Acum alocația e 240 și degeaba am dublat tichetul la 100 de lei. Nu mai ai aceeași atractivitate”.

Inițiativele ReadyNationRo s-au concentrat pe zona legislativă, pentru că acolo pot avea loc cele mai directe schimbări în felul cum creează statul contextul educației timpurii, dar până la urmă, „e treaba lui să garanteze și să respecte dreptul la educație al fiecărui copil”, crede Ioana.

Iar cei care lucrează direct cu comunitățile văd cel mai bine golurile care rămân, chiar și într-un context legislativ favorabil. „Cine se asigură că toți copiii de 4-5 ani sunt înscriși la grădiniță și merg acolo? Răspunsurile teoretice le găsești în lege. Dacă te duci într-o comunitate, nu găsești niciun răspuns”, spune Maria. „Asta e diferența.”

*Fotografii realizate de Bogdan Dincă pentru Asociația pentru Relații Comunitare.

No comment yet, add your voice below!