Bursele pentru Jurnalism despre Filantropie
HOME / EDITIONS
Cei care continuăm
By George Gurescu
Fiecare poveste despre organizații, despre munca lor și despre oamenii din spate este o poveste despre curaj.
Organizațiile apar din furia cuiva, din optimismul altora sau din încrederea că putem oferi mai mult celor care nu au.
La ediția din acest an a Burselor pentru Jurnalism despre Filantropie, am vrut să vedem ce se întâmplă cu furia de la început, cât ține optimismul și în ce se transformă, atunci când organizațiile întâlnesc obstacole peste obstacole și când misiunea lor este din ce în ce mai departe de a se împlini.
Apare curajul. Toate aceste stări se transformă într-un curaj incredibil care le ajută să-și continue munca, să ajungă la alți oameni vulnerabili, să schimbe legi și vieți.
Cele cinci povești din acest an sunt despre curajul unor oameni care pun pe primul loc pe cei pe care-i ajută, indiferent de riscurile la care se expun.
Pentru Gabor Petre, curaj înseamnă să mergi cu pachete umanitare, timp de doi ani în satele și orășelele ucrainene afectate de război. Să treci pe lângă clădiri distruse de bombe, să conduci în timp ce auzi rachete și gloanțe și să continui să cari alimente și haine pentru cei care nu mai au nimic.
Jurnalista Sorana Stănescu ne arată forța incredibilă din spatele Centrului pentru Resurse Juridice. De peste 25 de ani, organizația a apărat cei mai vulnerabili oameni ai societății când cei care trebuiau să-i protejeze, funcționarii publici și instituțiile, au eșuat. Echipa CRJ e cea care ne-a arătat, în vara lui 2023, cum legile proaste, nepăsarea și corupția au creat condiții inumane pentru bătrânii din „azilele groazei”.
Dana Coțovanu a fost în Pata Rât, din Cluj-Napoca, unde a urmărit cât de ușor este pentru locuitorii din zonă să iasă din sărăcie și să primească o locuință socială. Alături de Petru Fechete, facilitator comunitar și fondator al Asociației Comunitare a Romilor din Coastei, jurnalista a documentat neîncrederea locuitorilor într-o schimbare în bine, după ani de discriminare.
Curajul Centrului FILIA înseamnă mai multă lumină peste abuzurile, nedreptățile și discriminările pe care le trăiesc milioanele de femei din țară. Carla Lunguți și Cristi Lupșa au arătat ce înseamnă să ceri instituțiilor publice să-și recunoască greșelile. Una dintre 3 studente spune că a fost hărțuită sexual în timpul studiilor, însă nicio universitate nu a făcut nimic pentru a le oferi mai multă siguranță.
Citiți cele cinci reportaje, pentru că și curajul este molipsitor. Citiți-le pentru că trebuie să vorbim mai mult și mai des despre binele făcut de organizații, pentru că așa căpătăm putere și curajul de a merge înainte.
Bursele pentru Jurnalism despre Filantropie nu ar fi fost posibile fără sprijinul Lidl România, care ne-a oferit resursele de a spune poveștile celor care continuă. Oak Foundation, care luptă pentru egalitate și împotriva violenței de gen și domestice, ni s-a alăturat în acest an. Fără ajutorul lor, nu am fi putut oferi a cincea bursă.