Ediția #5

De George Gurescu 

„Nu am nimic împotriva voastră, eu vă susțin, dar nu public.”

Asta-i una din frazele pe care multe din organizații au auzit-o atunci când au cerut ajutor. De la companii, de la instituții publice, de la donatori individuali. 

În această ediție a Cronicilor, vorbim cu cei care au  primit această replică de la cei care ar fi putut fi o mână de ajutor atât de vitală. Sunt organizații care luptă pentru drepturile persoanelor fără adăpost, egalitatea și respectul persoanelor LGBTQIA+ sau copii din familiile rome. 

Le-am întrebat cum reușesc să-și îndeplinească misiunea și ce sprijin primesc din partea comunităților. Prima gură de aer vine din partea finanțatorilor străini, care de cele mai multe ori în ultimii 30 de ani, au fost singurii care au crezut în misiunea și importanța muncii organizațiilor.  

„În mod paradoxal, drepturile omului, cele despre care vorbim, nu intră în topul priorităților celor care susțin mediul ONG (sponsori, parteneri). Nu știu de ce limitarea drepturilor şi libertăților este privită ca un subiect secundar, deși duce la situații dramatice de multe ori”, spune Cristina Săracu, activistă LGBTQIA+ cu 20 de ani de experiență.  

E o luptă grea, însă victoriile mici se adună acum. Marian Ursan, director executiv la Carusel, crede că există o schimbare, iar oamenii încep să se deschidă și către astfel de cauze. 

Problemele sunt însă adesea peste puterea unui ONG. Organizațiile care luptă pentru dreptul la educație și egalitate pentru copiii romi defavorizați văd că schimbarea poate veni prin școală, însă ce faci când sistemul care ar trebui să te protejeze nu e chiar lângă tine? „Școlile, directoarele, învățătoarele, când aud că urmează să vină copii de la Pirita, încep să invoce tot felul de probleme imaginare: că ceilalți părinți o să-și ia copiii să-i ducă în altă parte, că ceilalți copiii de la Pirita o să facă probleme, o să vină cu păduchi, cu comportamente agresive. Sigur că există posibilitatea asta, dar așa se tot amână înscrierea lor și nu se poate face în mod firesc”, spune Claudia Costea, fondatoarea Pirita Children din Baia Mare. 

Aceeași concluzie o putem trage și din interviul cu Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, unde aflăm de ce înseamnă să depinzi de stat când ai nevoie de o locuință socială: „O doamnă care așteaptă locuință socială pe Prelungirea Ghencea era însărcinată când a depus prima oară dosarul. Anul ăsta, copilul ei termină liceul și ea tot nu a primit locuința. Din păcate, nu e o poveste singulară.” Avem nevoie de o plasă de siguranță pentru cei mai vulnerabili dintre noi, însă statul în continuare nu ține întinsă această plasă. 

Mergem și la Botoșani, unde o fundație vrea ca accesul la îngrijirea nou-născuților să nu mai depindă de banii părinților sau de orașul în care locuiesc și ne uităm la modul în care sărăcia sistemică ne decide viitorul în cele mai importante momente din viața cuiva. 

Munca acestor organizații se poartă pe prea multe fronturi, însă niciunul din oamenii acestei ediții nu este timorat sau intimidat de greutatea misiunii și luptelor pe care le duc. Victoriile pe care au îi ajută să meargă mai departe, însă au nevoie de noi să știe că nu sunt singuri.