Burse 2025 – Cronici de Filantropie

Cel mai scump zâmbet: 5.000.000 euro

Cel mai scump zâmbet: 5.000.000 euro

Un documentar realizat de Radu Țuțuianu pentru Iași TV Life.

Zâna Merciluță a început călătoria sa acum 11 ani, din grijă pentru copiii din sate, care nu puteau să ajungă la stomatolog, la oraș.

Proiectul asociației Mercy Charity abordează o problemă majoră de sănătate în comunitățile defavorizate: accesul limitat la îngrijiri stomatologice.

Totul a început cu o valiză, își amintește președinta organizației Mercy Charity, Ana Țiplea. „În țară am început să mergem pe două roți. Adică cu o valiză, pe care o desfaci și în interior are un mic compresor și făceam niște proceduri foarte basic în școală”.

„Întindeam pe catedră toate materialele și copiii erau consultați pe scaunele școlii. Era un plus totuși, că mergeam și făceam prevenție, totuși le ofeream o educație orală, consultanții, sigilări, dar tot nu era suficient pentru ce cerințe mari erau”, spune Asma Batttah, medic stomatolog voluntar.

În România, doar 3 din 10 copii din mediul rural au ajuns vreodată într-un cabinet stomatologic. Cauzele: fie lipsa educației părinților, fie drumul la cabinetele de la oraș este prea scump. În acest context, proiectul vine cu o soluție inovativă – cabinete stomatologice mobile, care oferă tratamente gratuite și sprijină formarea studenților la stomatologie.

Un aspect esențial al proiectului este că Zâna Merciluță are grijă și de copiii bolnavi de cancer, care adesea suferă de probleme stomatologice din cauza tratamentelor agresive.

Medicii care fac voluntariat au ajuns în toată țara. Într-o școală din județul Mureș au găsit o clasă în care jumătate de podea lipsea, iar băncile erau pe pământ direct. „Nici nu am derulat activitate pentru că lipseau din podea scânduri și trecuse și un șoricel pe acolo în timp ce eram”, adaugă vicepreședinta organizației, Daniela Staicu.

Asta le-a determinat și mai tare să creeze cabinetul stomatologic mobil. Până acum, peste 11.000 de copii au beneficiat de tratamente stomatologice prin acest proiect, iar 5 milioane de euro au fost investite în soluții de îngrijire dentară.

Documentarul integral:

Primul cabinet mobil a fost o fostă mașină de pâine, donată de o companie, iar acum organizația vrea să creeze o rețea națională de 8 cabinete mobile, câte unul pentru fiecare regiune a țării.

De-a lungul celor 30.0000 de ore de voluntariat, medicii s-au confruntat cu numeroase situații la firul ierbii, care le-au arătat realitatea pe care o trăiesc oamenii din rural.

Într-un sat, copiii nu au venit la consultații pentru că părinții erau analfabeți.

„Nu știau să completeze acordul de participare. Ei neștiind să citească, refuzau accesul la tratament stomatologic, fără să spună o clipă «Da aș vrea, dar ajutați-mă voi să completez formularul»”, spune vicepreședinta organizației.

În județul Brașov, în Viscri, au stat cu clinica deschisă până la ora 21, pentru că o fetiță care-și dorea o intervenție era plecată pe câmp cu oile. „Deoarece copilul își dorea foarte mult să vină în cabinet, am stat mai târziu, până la 21 seara și pe ea am programat-o ultima. A terminat toate activitățile gospodărești și a venit. A fost excelent pentru că avea nevoie și de o reconstrucție dentară. Căzuse și-și spărsese un dinte, și îl avea pe jumătate tăiat.”

Zâna Merciluță se remarcă prin curajul în exprimarea publică, colaborând strâns cu autoritățile pentru a schimba legislația și a îmbunătăți normele de sănătate publică. Ieri au creat norme noi pentru unitățile mobile, azi solicită introducere radiologiei în cabinetele mobile.

Asociația „Merci Charity”, organizatoarea proiectului, monitorizează constant situațiile în care normele actuale nu sunt suficiente și iau atitudine publică, intervenind acolo unde este necesar pentru a asigura un viitor mai sănătos pentru copii.

Un documentar realizat de Radu Țuțuianu

Montaj și Editare: Andi Lițu

#cronicidefilantropie

Povestea mamei care a construit o comunitate pentru copiii cu dizabilități din Onești

LOGS, un altfel de acasă pentru refugiații ucraineni: „Te motivează să speri, să crezi că totul va fi bine”

Când arta dă voce unui oraș și mobilizează comunitatea locală

Cei care se gândesc în locul statului la educația copiilor

Povestea mamei care a construit o comunitate pentru copiii cu dizabilități din Onești

Povestea mamei care a construit o comunitate pentru copiii cu dizabilități din Onești

O mamă face o asociație ca toți copiii cu nevoi speciale din Onești să aibă un loc unde să facă activități și să fie acceptați. Alți părinți i se alătură. Este povestea unui ONG mic care a schimbat o comunitate și despre puterea universală a mamelor de a schimba lumea.

De Catinca Andrușcă

Totul a început acum nouă ani. Raluca era atunci o fetiță de 5 ani, vioaie, plină de energie și zâmbitoare. Mama ei și-a dorit ca toată această energie molipsitoare să nu se piardă, așa că a înscris-o pe Raluca la diverse activități sportive. Fetița cu ochii mici și căprui ca mărgelele, zâmbet cald și obraji roz niciodată nu a ajuns prea departe în aceste activități. A fost exclusă de profesoarele care țineau cursurile respective. „Nu se integrează cu ceilalți copii și nu îi pot neglija pentru ea”, a fost replica pe care Claribela, mama Ralucăi, a primit-o mereu.

Raluca suferă de Sindromul Down, cea mai frecventă boală genetică, care se caracterizează prin prezența unui cromozom suplimentar. Sindromul Down sau Trisomia 21 este provocat de o diviziune a celulelor anormală, care se produce înainte sau după momentul concepției.

Persoanele afectate de această boală au probleme cu dezvoltarea psihică și mentală, probleme cardiace, boli de auz sau văz sau anomalii vertebrale. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, incidența acestei boli în lume este de 1 la 1.000. În România apare la una din 800 de nașteri, potrivit publicației Viața medicală.

Cum a început totul?

Mama Ralucăi, Claribela, e o persoană minionă, cu părul brunet mereu prins în coadă, ochii mari pe care îi ascunde după o pereche de ochelari pătrați. De-a lungul timpului, tânăra mamă a adunat toate vorbele dureroase care i-au fost spuse și le-a folosit pentru a deveni persoana de care copilul ei avea nevoie: puternică, ambițioasă, omul care să-i ofere Ralucăi ceea ce sistemul spunea că nu poate să aibă. Lumea nu părea să o primească pe fata ei cu brațele deschise, așa că Bela, cum îi spun apropiații, a creat un loc doar pentru Raluca: Asociația Down Clopoțica.

Revenim la anul 2015, când Raluca avea cinci ani. Claribela o creștea singură pe atunci și încerca să găsească activități pentru cea mică la care să participe mai mult de o ședință sau două. Bela făcea parte dintr-un grup de Facebook cu alte mame de copii cu nevoi speciale, unde a văzut următorul anunț: Special Olympics România organizează o tabără la Bran, în colaborare cu alte ONG-uri din țară. Nu exista o limită de vârstă, orice copil era bine venit. Fără să ezite, Claribela a completat formularul de înscriere, și-a făcut bagajul ei și pe al Ralucăi și au plecat la drum.

Participanții la tabără erau părinți și copii, alături de asociațiile din care făceau parte. În Onești, Bacău, de unde veneau Bela și Raluca, nu exista un ONG care să susțină copiii cu dizabilități. Pe când Raluca se juca cu ceilalți participanți la tabără, una dintre persoanele care lucra la Special Olympics au abordat-o pe Claribela. Roxana Ossian, reprezentanta fundației, a pus întrebarea potrivită: „De ce nu înființezi și tu o asociație în Onești? Te ajutăm noi cu materiale, tu doar să ai sediul și oamenii.” Așa s-a născut ideea ONG-ului „Clopoțica”.

Claribela s-a gândit în acel moment la persoanele care i-au întors spatele atât ei, cât și Ralucăi. Își dorea ca fata ei să facă sport, să se dezvolte frumos printre copii de aceeași vârstă. „Asociația a apărut din dorința de a aduce sportul și în rândul copiilor cu sindrom Down din Onești. Atunci mă gândisem doar la cei cu Down. După, am lărgit aria și la alte dizabilități intelectuale”, mi-a declarat fondatoarea ONG-ului.

Bela a terminat Contabilitatea și Informatica de Gestiune la Bacău, mai mult la inițiativa părinților, deși în realitate și-a dorit mereu să fie psiholog. „La noi în familie era tradiție să fii contabil… am făcut și eu ce au făcut alții. Mi-am dorit mereu să vorbesc cu oamenii”, mi-a spus Claribela. Când i-a fost oferită ideea de a-și înființa propriul ONG, și-a dat seama că aceasta ar fi ocazia să-și împlinească și visul lăsat undeva într-unul din sertarele trecutului.

Numele asociației a venit de la Raluca, care a fost mereu fascinată de zâna Tinkerbell. Așa cum a zis Bela, „nu este niciun nume mai potrivit decât ceea ce îi place copilului meu.”

Prima problemă a apărut odată cu găsirea unui sediu. Oraș mic, săli puține și cheltuieli mari. La câteva luni după ce Claribela a pus bazele asociației, a mers cu Raluca la un nou eveniment Special Olympics, unde a cunoscut-o pe Mihaela.

Mihaela devenise mamă a unei fetițe cu sindrom Down în urmă cu șase luni, Anastasia. Povestindu-i întâmplările prin care trecuse cu Raluca, Bela s-a apropiat repede de Mihaela. Când a venit în discuție lipsa unui sediu pentru asociația nou-născută, ea a venit cu o soluție.

„Eu sunt secretară la școala postliceală din oraș și sala de sport e liberă mereu vinerea, după ore. Poate vorbesc cu directorul să te lase să îți desfășori activitatea acolo. Cine știe, poate o aduc și eu pe Ana la tine”, i-a spus atunci Mihaela.

Odată ce ar fi avut un loc în care să își țină activitățile, Claribela ar fi reușit să se promoveze cu adevărat și să adune oameni. Directorul școlii postliceale a fost de acord și astfel vinerea, după ora 16, când elevii ieșeau pe ușă pentru weekend, copii cu diferite afecțiuni călcau pragul sălii de sport.

Cea mai grea alegere

Patru ani a avut nevoie asociația Down Clopoțica pentru a intra pe un făgaș al ei. Părinții oneșteni și din apropiere de oraș începuseră să afle de ONG, vinerea după 16 sala de sport răsuna de vocile celor mici și, cel mai important pentru Bela, Raluca și-a găsit un loc în lume.

Raluca urma să împlinească 10 ani pe 4 noiembrie, când a fost anunțat în luna martie primul caz de Coronavirus în România. Pe 23 martie a fost anunțată starea de urgență la nivel național și porțile tuturor instituțiilor s-au închis. Școli au trecut la ore online, ceva nou atât pentru profesori, cât și pentru elevi. „Abia ne așezasem și noi lucrurile, activitățile, oamenii care ne ajutau, ne făcusem o mână de copii și părinți care veneau… și a venit pandemia”, povestește Claribela. Pentru asociația ei, activitățile online nu erau de ajutor pentru că activitățile sportive erau greu de realizat în fața unui ecran de laptop.

„Pandemia a fost cea mai grea perioadă pentru mine și ce a urmat după a fost la fel de dificil. M-am demoralizat de multe ori.” Restricțiile s-au ridicat în cele din urmă, copiii începuseră să revină pe băncile școlilor iar Bela încerca să găsească un mod prin care să anunțe că ONG-ul se va redeschide. Sau dacă se va redeschide.

„Pierdusem o parte din oamenii care ne-au ajutat, pierdusem o parte din copiii care veneau… Cred că e impropriu să zic pierdut, dar nu și-au mai dorit să vină la activități, a scăzut interesul.” Claribela a ales să răzbată, să reintre în sala de sport care înainte cu patru luni era plină de echipamente sportive și râsetele celor mici. Fondatoarea a început să pună bazele unor proiecte sportive, culturale și artistice, care au ajutat la punerea ONG-ului pe un traseu normal. A colaborat cu alte ONG-uri din județul Bacău, Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja, Asociația „Copii din Sânul Familiei” din Hârja sau Centrul de Servicii Sociale „Alexandria”, Bacău. Alături de ei a reușit să facă mai multe activități care au readus numele „Clopoțica” înapoi în lume.

O activitate de acest fel a fost expoziția „Dis+abilitate prin cultură”, organizată pe 13 noiembrie 2024, unde copiii cu dizabilități și-au putut expune creațiile la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești.

Cel mai amplu eveniment din întreg parcursul asociației „Down Clopoțica” a fost gala „Magia dizabilității” organizată pe 10 decembrie 2024, la o săptămână după Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. La această gală au participat Emanuel Cristea pe post de prezentator, dansatori ai școlii „Nicole Dance Academy” și corul de la Clubul Elevilor Onești. Copiii de la asociația Claribelei, alături de cei din ONG-urile partenere, au avut momente artistice de dans și cântat. Fiind în apropierea Crăciunului, publicul a avut parte și de un spectacol de datini moldovenești, cu urșii trupei „Ceata lu` Dima”.

După această gală, Claribela a organizat și un târg caritabil de Crăciun, cu ateliere de creație, spectacol de dans popular susținut de un grup folcloric și o seară de colinde. Pentru munca depusă în cadrul atelierelor de creație, copiii au primit cadouri de la Moș Crăciun. Toți banii care au fost donați la acest eveniment au fost folosiți atât de asociația „Down Clopoțica”, cât și de ONG-urile partenere, pentru a susține viitoarele proiecte.

Oamenii de la „Clopoțica”

Marian Chirilă și Emanuela „Ema” David sunt antrenorii de sport care lucrează alături de copii Claribelei, în zilele de vineri și sâmbătă. Marian Chirilă este antrenor de tenis în Onești de peste 20 de ani, iar de patru ani colaborează cu asociația. În fiecare sâmbătă la ora 11.30, sala de sport de la Colegiul Tehnic „Petru Poni” este deschisă pentru antrenamentele de tenis.

„Antrenamentele pe care le desfășor cu copiii de la asociație nu sunt diferite de cele pe care le fac în mod normal. Doar că ritmul este mai lent, adaptat lor”, a declarat Marian Chirilă, în timpul unei pauze de la antrenament, în care copiii strângeau mingile de tenis. Unii elevi sunt mai avansați decât alții iar antrenorul îi tratează egal și lucrează în ritmul lor.

Un antrenament tipic se desfășoară astfel: încep cu o încălzire de 10 minute și apoi copiii sunt așezați în șir indian pentru a-și exersa loviturile cu racheta de tenis. Ei au fost învățați cum să țină mâinile pe rachetă și care este un unghi potrivit de a lovi mingea. La finalul antrenamentului, copiii fac două ture de alergare ușoară pe teren și pleacă pe rând, nu înainte să-și îmbrățișeze antrenorul.

„Aceasta este răsplata de la finalul zilei, când vin să mă ia în brațe”, a spus Marian Chirilă.

Emanuela David sau Ema, cum i se spune, este kinetoterapeut la „Centrul Școlar de Educație Incluzivă numărul 2” din Comănești, unde Raluca este elevă. Prin intermediul ei a cunoscut-o pe Claribela, iar de un an jumate le predă copiilor sportul la „Down Clopoțica”.

O oră normală de sport arată astfel: gimnastică de încălzire și apoi jocuri interactive, care îi ajută pe copii să socializeze. Datorită materialelor donate de Special Olympics, Ema poate să-i învețe pe elevii ei cum să sară peste obstacole, cum să își țină echilibrul și cum să colaboreze în jocuri de echipă.

„Sportul este foarte important deoarece așa pot învăța coordonare, să alerge, să socializeze cu alte persoane. Apoi, faptul că merg la concursuri îi ajută să cunoască oameni necunoscuți”, a precizat Ema. Dintre copiii pe care îi antrenează, Raluca este cea care a mai participat la competiții și a câștigat premii. Prima medalie a câștigat-o la trei ani.

Pe lângă sport, muzica îi ajută pe elevii de la asociația Down Clopoțica să își dezvolte atenția și concentrarea. Raluca Gabriela Sandu este studentă în an terminal la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Brașov, iar pentru lucrarea ei de licență și-a ales ca subiect „Terapia prin muzică la copiii cu Sindromul Down.”

„Am ales această temă deoarece sunt pasionată de dans și muzică, este o plăcere personală… în al doilea rând, știu că cei mici preferă partea aceasta artistică așa că am inclus pasiunea mea cu cea a copiilor”, a spus Raluca, în timp ce alegea o melodie pe care să-i învețe pe participanții la activitate cum să danseze vals.

Într-o zi rece de februarie, trei băieți, alături de fata Claribelei, au studiat pașii lenți ai valsului pe melodiile „Valsul fluturilor” și „A thousand years”. Înainte de asta, studenta a adus cu ea diferite instrumente muzicale: clopoței, xilofon și tobe de buzunar. Raluca le-a indicat un ritm pe care să facă instrumentele să sune. Niciun elev al asociației Clopoțica nu părea să mai respire când studenta le explica timpii pe care trebuiau să bată din instrumentele lor. Din haosul organizat care se auzea la început se ajunsese la armonie.

„Terapia prin muzică și sport îi ajută să se dezvolte motric, dar și cognitiv, social și emoțional. Ei își pot dezvolta emoțiile nonverbal, prin intermediul liniei melodice”, mi-a explicat Raluca Sandu apoi.

Fundațiile care îi sunt alături Claribelei

Partenerul vechi al ONG-ului din Onești este o mare organizație care pur și simplu mentalitățile din întreaga lume legate de dizabilitate. Povestea fundației Special Olympics a început în anul 1968, când Fundația Kennedy a realizat, în colaborare Districtul Chicago Park, primele Jocuri Olimpice dedicate persoanelor cu dizabilități. Atunci au participat 1.000 de sportivi cu dizabilități intelectuale proveniți din 26 de state americane și Canada și au concurat în probe de atletism, hochei pe iarbă și natație.

În 2003, Jocurile Olimpice speciale au ajuns și pe pământ european, când orașul Dublin a găzduit evenimentul. Evenimentul a ajuns să aibă un record de participare, cu peste 6.500 de atleți din 150 de țări distincte. În același an, fundația Special Olympics România (SOR) s-a înființat iar în 2004 au avut primele Jocuri Naționale Special Olympics la București. În prezent sunt înscrise 27.000 de persoane cu nevoi speciale din toată țara, care se antrenează pentru 15 discipline sportive diferite.

Roxana Ossian, coordonatoarea programului „Sportivi tineri” din cadrul SOR este una dintre motivele pentru care Asociația Down Clopoțica există acum. În 2015, când Claribela și Raluca participau la tabăra organizată de Special Olympics la Bran, Roxana e cea care a abordat-o pe Bela cu întrebarea: „De ce nu faci și tu un ONG?”

Programul pe care Roxana îl coordonează, „Sportivi tineri”, se adresează copiilor cuprinși în categoria de vârstă 1-8 ani. Raluca a participat la competiții sportive de-a lungul timpului datorită acestui program, iar după ce a împlinit 8 ani, a putut fi înscrisă la activități cu restul copiilor mai mari de la fundație.

Roxana mi-a vorbit despre momentul în care a început nu doar colaborarea dintre Special Olympics, ci și prietenia ei cu Claribela. „Am fost la Onești în toamna lui 2016, iar atunci am ținut un seminar la care au participat părinți, specialiști și oficiali oneșteni, printre care și primarul de la acea vreme”, a spus Roxana în timpul interviului. La acest seminar, ea a prezentat activitatea programului „Sportivi tineri”, felul în care sunt organizate orele de sport și modalitatea corectă de a face un antrenament cu cei mici.

La finalul toamnei, Roxana a revenit la Onești pentru a face o demonstrație sportivă alături de copii din programul pe care îl coordonează. Evenimentul a avut loc în sala sportivă Nadia Comăneci și au participat și copii fără dizabilități. „Scopul nostru este incluziunea socială și de aceea încercăm să implicăm și copii fără nevoi speciale în antrenamentele noastre.”, a adăugat Roxana. Acel eveniment a dus la începutul oficial al colaborării dintre Special Olympics și Claribela, mai ales pentru că în acea zi Bela a cunoscut-o și pe secretara școlii postliceale „Carol Davila”, care a reușit să îi ofere asociației nou-născute un sediu. De atunci, fundația a furnizat către asociația „Clopoțica” saltele pentru gimnastică, mingi, conuri și multe alte echipamente sportive pe care acum cei mici le folosesc la fiecare antrenament de sport.

Pentru a afla mai multe detalii despre activitatea din prezent a fundației, am discutat cu Anda Mândru, care ocupă funcția de Coordonatoare a Relației cu profesorii și a implementării Activităților Educative la Special Olympics România. „Noi avem, în primul rând, programe sportive pentru că de aici plecăm, de la competiții organizate pentru persoane cu dizabilități intelectuale”, a spus Anda Mândru. Colaborarea dintre Special Olympics și alte fundații din țară este foarte strânsă deoarece scopul principal este ca persoanele cu dizabilități să aibă acces la activități sportive, care să-i ajute să se dezvolte sănătos.

Anda Mândru a mai vorbit despre Jocurile Mondiale de la Torino, ce s-au desfășurat în perioada 7-16 martie anul ăsta. Înainte de acest eveniment a avut loc și o tabără sportivă la care a participat și Roxana Ossian, persoana care colaborează alături de Claribela. Această tabără a avut ca scop antrenarea atleților și pregătirea pentru probele sportive de la Torino.

Pe data de 27 noiembrie 2023, când a avut loc aniversarea de 20 de ani de la înființarea Special Olympics România, fundația SOR a primit titlul de Centrul Regional de Excelență. Acest titlu a fost primit, conform Andei Mândru, datorită proiectului „Școala Generației Unificate”: „În cadrul acestui proiect, noi am lucrat foarte mult cu școli de masă sau speciale iar rezultatele ne-au adus acest titlu. Am lucrat cu un număr mare de elevi care au învățat despre incluziune și au participat la competiții unificate, alături de persoane cu dizabilități.” Acest titlu a fost acordat de către Centrul Global pentru Incluziune în Educație Special Olympics International și a fost oferit pentru a recunoaște meritele SOR pentru toate activitățile desfășurate atât în cadrul proiectului „Școala Generației Unificate”, dar și pentru toți anii de activitate a fundației.

Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja a lucrat alături de Claribela, de asemenea. Asociația este una dintre cele mai cunoscute din zona Moldovei și a fost înființată la data de 11 iunie 2012 pentru a dezvolta programe de asistență socială. Ministerul Muncii și al Solidarității au licențiat mai multe activități prin care sunt oferite servicii sociale. Printre acestea se numără: îngrijirea persoanelor vârstnice într-un cămin din Hârja, dar și servicii de îngrijire la domiciliu, centru de recuperare neuromotorie pentru copiii cu dizabilități și un centru de zi pentru copiii din medii defavorizate.

În cadrul centrului de recuperare pentru copii cu nevoi speciale sunt realizate ore de terapie ocupațională, ședințe de logopedie și kinetoterapie. Există și voluntari care ajută la buna funcționare a activității din asociație, care vin din centre universitare precum Iași, Bacău sau studenți veniți în România cu Erasmus și care învață la o universitate de la noi.

Bianca Negoiță ocupă simultan funcția de președintă a ONG-ului „Libra” din comuna Cașin, dar și de coordonator al Centrului de Recuperare neuromotorie pentru copii cu nevoi speciale. Ea mi-a povestit cum au pornit proiectele comune cu „Down Clopoțica”.

„Eu am cunoscut-o pe Claribela de când fetele erau împreună la grădiniță, am și eu o fetiță cu nevoi speciale, cam de aceeași vârstă cu Raluca. Am păstrat legătura, amândouă încercând să ne dezvoltăm oarecum în domeniul acesta, de a asista copii cu dizabilități în cazul meu și în al ei cu Sindrom Down”, a spus Bianca Negoiță. Ea a mai continuat să vorbească despre câteva proiecte în care a avut-o alături pe Claribela, cum ar fi expoziția „Diz+abilitate”, în care cei mici și-au expus desenele realizate într-un proiect susținut de Consiliul Județean Bacău.

Ziua „șosetelor desperecheate”

La ora 9.30 dimineața, pe 22 martie, am intrat în sala de sport a Colegiului Tehnic „Petru Poni” din Onești, care era plină de râsetele copiilor, părinți emoționați pe margine și voluntari agitați să fie totul perfect. În centrul acestui haos stătea Claribela, care m-a întâmpinat: „Hai Catincuța, hai la voluntari!” și apoi a plecat să vorbească cu invitații ce abia ajunseseră. În acea sâmbătă însorită, asociația Belei a organizat evenimentul sportiv „Împreună campioni”, unde au participat elevi ai Clubului Sportiv Integrat Bacău și de la Centrul Educativ Târgu Ocna. Nu au lipsit nici elevii ONG-ului fondat de Claribela.

La ora 10, Bela ia microfonul și le urează „Bun venit” tuturor copiilor prezenți, părinților și invitaților. Evenimentul a fost deschis de preotul Nicolae Zaharia, care a ținut un moment de rugăciune iar apoi a felicitat-o pe Claribela pentru activitate.

Primul moment artistic a fost ținut de trupa de dans de la „Nicole Dance Academy”. Cele șase fete au pregătit un moment de dans cu tematica Harry Potter, toate fiind costumate ca personajul principal din serie. Înainte să înceapă evenimentul, fetele repetau mișcările de dans cu rigurozitate. Pentru al doilea moment de demonstrație, elevii de la clubul sportiv „Luu Wan Onești” au fost coordonați de senseiul lor pentru a arăta publicului câteva mișcări de karate învățate.

După aceste reprezentații, fiecare copil care a participat la eveniment a trecut printr-o cursă cu obstacole. Cei mici au sărit prin cercuri, peste conuri, au trebuit să își țină echilibrul pe o bancă de lemn și să depășească diferite obstacole. La finalul programului au fost premiați toți participanții iar aceștia s-au urcat pe un podium pe care scria „1”. Au primit medalii inclusiv persoanele care i-au fost alături Claribelei în acea zi, adică și eu am plecat acasă cu o medalie.

La eveniment se putea observa că voluntarii, Claribela și câțiva parteneri ai asociației au purtat șosete desperecheate. Înainte de plecare, cu toții s-au adunat pentru a se poza cu acele șosete. Ziua internațională a Persoanelor cu Sindrom Down vine mereu cu provocarea pentru participanți, din parte Special Olympics, de a purta șosete desperecheate, simbol al faptului că suntem diferiți, dar și că la microscop, cromozomii arată ca niște șosete colorate. „Iar unii dintre noi au o șosetă în plus, așa cum este cazul celor cu Sindrom Down”, explică Special Olympics.

Claribela și Raluca

În spatele tuturor proiectelor, orelor de sport, antrenamentelor de tenis și competițiilor sportive sunt Claribela și Raluca, mamă și fiică, o fiică acum oficial adolescentă. Bela a fost mamă singură timp de nouă ani, până Raluca a împlinit 10 ani. Atunci a apărut în viața lor cel care avea să-i devină soț Claribelei. În 2022, Claribela s-a recăsătorit iar în 2023 a apărut în viața lor Ana, sora Ralucăi. Deși în sufletul Belei exista teama că noul copil va avea aceeași problemă ca Raluca, Ana este un copil sănătos și vesel. Are părul blond, creț și zâmbește cu dinții la vedere. „Ea și Raluca se iubesc în felul lor, diferența de 12 ani dintre ele este mare și mai au momente când se ceartă. Dar își spun că se iubesc, se joacă împreună, exact ca două surori.”, mi-a spus Claribela, în timp ce fetele stăteau lângă ea și se gâdilau una pe alta.

Cele două surori petrec mult timp împreună, pot sta și ore în șir colorând cărți. După ce termină o carte, trebuie să aibă mereu încă una la îndemână.

Claribela îmi spune și cât de afectuoasă e fata ei mai mare, cum se lipește mereu de persoanele noi. Am descoperit și eu asta la antrenamentul de tenis la care am asistat, când Raluca m-a îmbrățișat și mi-a spus: „Ce faci? Ești frumoasă!”. I-am spus că și ea este frumoasă. Mi-a zâmbit și a fugit înapoi să lovească mingi alături de colegii ei.

2025

„Down Clopoțica” își continuă activitățile. Totul a început cu Raluca, dar continuă cu alți copii și adolescenți ca ea, care își găsesc locul în lume la fiecare antrenament de sport sau eveniment pe care Claribela îl organizează.

Articolul a fost realizat în cadrul Burselor pentru Jurnalism despre Filantropie, program realizat de Asociația pentru Relații Comunitare și susținut de Lidl România.

Știu exact ce voi face cu un milion de dolari

Ce nu va mai fi la fel

Cum s-a transformat binele în pandemie?

Un alt fel de-a te simți acasă

#cronicidefilantropie

Cel mai scump zâmbet: 5.000.000 euro

LOGS, un altfel de acasă pentru refugiații ucraineni: „Te motivează să speri, să crezi că totul va fi bine”

Când arta dă voce unui oraș și mobilizează comunitatea locală

Cei care se gândesc în locul statului la educația copiilor

LOGS, un altfel de acasă pentru refugiații ucraineni: „Te motivează să speri, să crezi că totul va fi bine”

LOGS, un altfel de acasă pentru refugiații ucraineni: „Te motivează să speri, să crezi că totul va fi bine”

de Maria Ciorîngă

„În momente ca acestea te simți blocat, mintea ta se blochează. Începi să te întrebi ce vei face? Unde vei merge? Îmi voi aminti mereu acel 24 februarie…”

Cea mai grea alegere

În dimineața zilei de 24 februarie 2022 Anna Brechko se pregătea pentru un eveniment special. Era ziua fiului ei, Dominic. Cu tortul aniversar pe care l-a făcut chiar ea, urmau să meargă la grădiniță, însă un telefon primit de la mama sa a schimbat întregul plan. „Mama mi-a spus că nu pot merge. Confuză, am întrebat-o de ce. Imediat am început să aud alarmele”, își amintește Anna. Și-a luat băiețelul și s-a urcat într-un autobuz plin cu femei și copii. Odată ce imaginile îi revin în minte, ochii i se umplu de lacrimi și vocea începe să-i tremure. Se scuză încet și spune că cel mai greu a fost să își părăsească părinții. „Nu știam ce se va întâmpla cu ei, dacă îi voi mai revedea sau nu”. Vorbele tatălui său au ghidat-o să facă alegerea: „trebuie să îți salvezi băiatul”. Avea un plan pe termen scurt, să plece pentru două săptămâni și să se întoarcă atunci când apele devin mai limpezi. Au trecut trei ani de atunci. Anna și fiul ei nu s-au mai întors în Ucraina. Între timp, temerile i s-au adeverit. Tatăl ei s-a stins, însă mama sa a venit în România pentru a trăi alături de ea și de Dominic.

Grădina Botanică e împânzită de afișe cu mesajul „Iubește-ți orașul”. Același mesaj e prezent și pe tricourile voluntarilor. Artiști pe catalige întâmpină vizitatorii și-i invită să facă fotografii împreună. Copiii poartă costume de arlechini, Harry Potter, vrăjitoare și super eroi la care muncesc de săptămâni bune. Seara aceasta e cea mai așteptată adunare a verii pentru mulți dintre ei.

Invazia rusească începută acum trei ani a făcut peste 6 miliarde de ucraineni să își părăsească locuințele și să înceapă o nouă viață departe de locurile și oamenii pe care îi cunoșteau. Anna și Dominic au ajuns în România. Sunt doi dintre cei aproape 80.000 de refugiați aflați pe teritoriul țării noastre. Aici au găsit un loc în care se simt în siguranță. La Asociația LOGS Grup de Inițiative Sociale au primit sprijinul de care au avut nevoie, atât pentru a depăși traumele provocate de război, cât și pentru a se integra în Timișoara, locul pe care îl numesc acum acasă.

Din martie 2023 Anna a intrat în echipa ONG-ului în calitate de mediator intercultural. „Eu sunt arhitectă. Ador atelierele de creație. Prin aceste lucruri mi-am dorit să-i ajut pe semenii mei pentru că știu prin ce au trecut. Cu aproape doi ani în urmă am aplicat pentru acest job. Eu am ales LOGS și LOGS m-a ales pe mine”, spune femeia.

„Povestea noastră începe cu o oală de ceai și cu niște biscuiți și gem de la mama mea de acasă”

În anul 2020 Flavius Ilioni înființează Asociația LOGS – Grup de Inițiative Sociale care luptă pentru integrarea în societate a imigranților, refugiaților din zone de război și a persoanelor ce au căzut pradă traficanților. Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, ONG-ul s-a concentrat pe oamenii care au lăsat totul în urmă și au plecat pentru a-și salva viețile. Aceștia au beneficiat de consiliere socială, acces la educație și piața muncii, ajutor medical, activități interculturale, terapie și activități comunitare la Casa LOGS. În cei aproape cinci ani de activitate, asociația a demarat și acțiuni de strângere de fonduri pentru copii cu dizabilități și cu cerințe educaționale speciale, dar și pentru protecția animalelor.

Primele activități ale Grupului de Inițiative Sociale LOGS au început încă din anul 2019. Câțiva voluntari din județele Timiș și Arad și-au pus aptitudinile de consiliere socială și psihologică, migrație, educație și formare și prevenirea traficului de persoane, au făcut grafică pe teme sociale în social media și expoziții în slujba comunităților vulnerabile. Primul proiect pe care l-au realizat a fost un club pentru copii. Flavius și Simona Loga, fosta sa soție, și-au dorit să aducă un strop de culoare în viața copiilor dintr-o comună de lângă Timișoara. Așa a apărut Kids Club Giarmata. Aici peste 20 de copii își cultivă abilitățile prin ateliere creative și educative, dar și spiritul de aventură în tabere și căutări de comori. „Am avut și o motivație personală atunci când am creat acest club. Pe lângă copiii din localitate, participau și ai noștri, proaspăt mutați în Giarmata”, spune Flavius.

După apariția ONG-ului, în 2021 au început să intre în România primele valuri de migranți din Afganistan, Siria și Irak, în plină pandemie de coronavirus. „Povestea noastră începe cumva cu o oală de ceai și cu niște biscuiți și gem de la mama mea de acasă”, își amintește Flavius. Într-o noapte a aflat că niște băieți refugiați dormeau în fața centrului de azil din Timișoara. Nu puteau intra pentru că veniseră din Serbia, iar legea îi obliga să se autocarantineze. Cu declarația pe propria răspundere în mână le-a dus acelor băieți un ceai cald și ceva să le astâmpere foamea. În acea vreme, LOGS avea sediul într-un apartament cu două camere din Timișoara. Aici, migranții puteau face un duș cald, primeau haine de schimb și mâncare donate de oameni și de Banca pentru Alimente. Tot aici le erau tratate rănile de către medicii voluntari: „Era foarte greu să ajungem la spital cu ei pentru că mulți nu voiau să meargă. Erau ilegal în țară, erau pe fugă și aveau tot felul de probleme, râie, în cea mai mare parte a cazurilor”, spune Rebeca Dorloti, manager financiar la LOGS.

După doi ani în care au reușit să gestioneze problema migranților în Timișoara, ONG-ul a fost pregătit să se confrunte în 2022 cu o provocare mult mai mare, criza refugiaților din Ucraina.

Dedicați pentru refugiați

24 februarie 2022 a picat într-o joi, o joi cum nu mai fusese alta. În jurul orei 4 dimineața trupele rusești au început să intre pe teritoriul Ucrainei. În aceeași zi, ca să se salveze, oamenii au pornit pe jos sau cu mașina spre punctele de trecere ale frontierei cu țara noastră. Războiul începuse și nimeni nu putea să prevadă care va fi soarta țării sau a celor care au reușit să fugă din calea armelor. Sâmbătă, la Timișoara s-a format o celulă de criză, inițiată de primarul Dominic Fritz. ONG-uri, biserici, voluntari și-au pus laolaltă resursele și și-au unit forțele pentru un scop comun: să își ajute semenii. Flavius Ilioni era deja obișnuit să interacționeze cu cei veniți din zone de conflict. „Eu lucram de 8 ani de zile ca și coordonator pentru un ONG național pe partea de migrație”. De aceea a fost desemnat să coordoneze răspunsul orașului pentru refugiații ce urmau să vină din Ucraina. „Am încercat să creăm un mecanism care să funcționeze foarte bine pentru ca oamenii aceștia să fie asistați din primul moment. E ceea ce profesioniștii numesc One Stop Shop Assistance, adică să oferi cât mai multe tipuri de servicii într-un singur loc”, povestește Flavius Ilioni.

În 4 martie, adică la zece zile de la începerea războiului, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DAS) a deschis un centru de suport pentru Ucraina ce funcționa non-stop, coordonat de LOGS. A urmat înființarea unui call center pentru preluarea refugiaților și a platformei online timisoarapentruucraina.ro. Aici, oamenii se înscriau cu ce puteau oferi: cazare, ajutoare materiale sau voluntariat. În 10 martie au început să ajungă cu trenul la Timișoara primii refugiați ucraineni. Pe lângă cazare și ajutor material din donații, oamenii veniți din calea războiului au primit tichete sociale cu care au putut cumpăra alimente, haine, medicamente sau alte lucruri necesare.

„După două-trei luni de prezență non-stop în centrul de suport, ne-am dat seama că oamenii nu pleacă. În momentul în care am văzut că nevoile refugiaților rămân pe termen lung, atunci noi am gândit rapid o strategie prin care diversificăm serviciile. Oamenii aveau nevoie de terapie, de consiliere, copiii aveau nevoie de înscriere la școală, de after school, aveau nevoie de activități, aveau nevoie să nu rămână într-un loc în care să simtă anxietate, presiune, dezrădăcinare”, spune Flavius.

La început, câțiva oameni făceau voluntariat pentru copii și persoane vulnerabile. După aproximativ doi ani de la înființare, s-au alăturat echipei LOGS psihologi, mediatori interculturali, asistenți sociali, traineri și manageri de proiecte. Douăzeci și patru de angajați munceau pentru ca refugiații să primească șansa la o viață trăită în siguranță în Timișoara, unde se află aproape 800 de ucraineni. În prezent, din cauza unor dificultăți financiare, echipa s-a înjumătățit.

Doar 11 persoane se ocupă acum de nevoile oamenilor pe care războiul i-a forțat să renunțe la viața pe care o aveau și să o ia de la zero.

Două steaguri, o singură comunitate

În cei cinci ani de existență, ONG-ul și-a schimbat sediul de trei ori. Atunci când apartamentul a devenit neîncăpător, s-a deschis prima casă LOGS. Când chiria a devenit prea scumpă, au fost nevoiți să se mute din nou. I-am găsit pe strada Țebea din Timișoara, după un gard cu ușa albastră, într-o curte în care indiciile îmi arătau clar că acolo trebuie să fie copii. Un coș de baschet, bănci colorate, două containere modulare, dar primul lucru ce mi-a sărit în ochi au fost două steaguri arborate pe o clădire din spate. Intru în primul container. Canapele colorate, o masă mare rotundă în mijloc, desene, trei flori mai mari decât mine făcute din hârtie creponată, o bibliotecă cu multe cărți în limba ucraineană și miros de cafea. Ca în sufrageria cuiva.

De la un birou din spate mă întâmpină Daiana Iurescu, manager de proiect în cadrul LOGS. Am făcut împreună un mic tur în care mi-a povestit modul în care au ajuns în această locație, o fostă grădiniță. Ne îndreptăm spre clădirea unde fluturau steagul României și cel al Ucrainei. Primul lucru pe care îl văd? Tot ceea ce îmi spusese Daiana așezat pe un perete alb. În câteva rame foto apare o clădire dărăpănată pe care vegetația a început să-și facă de cap, geamuri și uși scorojite, camere cu mobilier distrus și o armată de oameni care munceau. Angajați și voluntari au dat un sens locului care părea abandonat de multă vreme.

Câțiva tineri intră și ei pe ușa cea albastră. Nu vorbesc română. Ne salută cu o energie debordantă și vin să facem cunoștință. „Sunt voluntarii de la Ofensiva Tinerilor din Arad. Este o asociație care aduce mulți tineri prin programul European Solidarity Corps. Au venit azi să îi ajute pe copii la teme în programul nostru de afterschool”, îmi explică Daiana.

De ce au nevoie de afterschool copiii din Ucraina? Anul trecut învățau în școlile din județ peste 130 de copii, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Timiș. Pentru a-i ajuta, unitățile de învățământ le-au dat copiilor dicționare, broșuri și materiale didactice traduse în română- ucraineană – engleză. Cu toate acestea, lecțiile predate și temele erau în română, ceea ce era dificil pentru un copil care vine dintr-o țară străină și nu cunoaște deloc această limbă. Flavius spune că a existat în Timișoara un afterschool al unei alte organizații pentru copii refugiați, dar s-a închis din lipsă de resurse. „De câteva zile am început un program de afterschool pilot de două luni să testăm minusuri și plusuri, dacă noi putem acoperi nevoia asta la casa LOGS. În fiecare zi, de la 13.00 la 17.00, 15 copii primesc ajutor la teme și fac activități educaționale.”

Intru alături de voluntari într-o cameră cu rafturi, jucării și suporturi cu creioane colorate pregătite deja pe mese. Pe tabla de scris erau expuse câteva opere de artă făcute de cei mici. Rând pe rând, după ora 13.00 ajung și copiii. Începe o sesiune de cunoaștere. Cu toții poartă în piept ecusoane pe care și-au scris numele cu litere de tipar. Anna și Lavinia îi vor asista la teme, după ce jocurile se încheie.

„Șapte plus zero este zero”, spune un băiețel îmbrăcat într-un hanorac roșu. Ilia are 9 ani, este în clasa a 2-a și îi place matematica. Este în Timișoara de aproape doi ani și a învățat repede limba română. Deși e beneficiar, muncește ca un mediator intercultural. Le traduce celorlalți copii cuvinte din română în ucraineană și invers.

Lavinia este studentă la master în asistență socială. Intră în sala de clasă din casa LOGS, unde are rolul de profesor. Îi salută pe copii cu clasicul „bună ziua” și îi ajută să își pună hainele în cuierul de lângă ușă. Astăzi le-a pregătit o fișă specială. Cu toții trebuie să completeze câteva propoziții despre cine sunt ei și ce le place lor cel mai mult să facă. Pentru ca toată lumea să înțeleagă ce are de făcut, vine cu exemplul: „Sunt o persoană… minunată.” O fetiță îmbrăcată într-o pereche de blugi și cu un hijab roz pe cap trage o concluzie: „Cu toții suntem persoane minunate”.

O lecție de bunătate ucraineană

Pe lângă școală, copiii refugiaților ucraineni au parte și de activități care să le dezvolte spiritul creativ. În curtea casei LOGS, Olexandr, un bărbat înalt, trecut de 50 de ani, meșterește de zor la un dulap. Bormașină și ciocan, cuie, concentrare. Îl pregătește pentru un atelier de abilități practice unde copiii vor avea ocazia să contribuie la asamblarea lui. Sufrageria în care credeam că am intrat se transformă într-un atelier de lucru în toată regula. Pe masa rotundă nu mai sunt cești de ceai sau de cafea, e plină de unelte. Câțiva băieți și o fată șlefuiesc lemnul, atent, sub îndrumările lui Olexandr. Cei mai mari au putut să învețe cum se folosește o bormașină. După cele 20 de minute de muncă, toată lumea este mulțumită. Rezultatul? Un dulăpior de pantofi de toată frumusețea. Îl vor duce lângă sala de clasă, unde copiii își vor așeza papucii de acum înainte.

Oleksandr Moroz ducea o viață liniștită în orașul Dnipro din Ucraina. Lucra în domeniul construcțiilor și avea o mică afacere. Odată cu începerea războiului a lăsat totul în urmă, și-a luat fiul și soția și a venit în România. A fost beneficiar la LOGS, iar mai apoi s-a întors pentru a-i ajuta la rândul său, pe alții. L-am întrebat cum anume l-a ajutat ONG-ul. Pe lângă bani și mâncare, oamenii de aici i-au oferit ceva mult mai de preț: „LOGS te motivează să speri, să crezi că totul va fi bine. Acesta e cel mai bun ajutor pentru oameni.” Sasha, așa cum îi spun cei de aici, speră ca într-o bună zi să se poată întoarce în Ucraina, la prietenii și la rudele sale.

Refugiată de două ori

Un alt exemplu de beneficiar care a rămas la LOGS pentru a-i ajuta la rândul său pe refugiați este Sara Ghayada. De origine ucraineano-palestiniană, a plecat în 2022 din Lugansk împreună cu familia sa spre cea de-a doua ei casă, Palestina. În 2023, după izbucnirea războiului dintre Israel și Palestina, au fost nevoiți să plece din nou, iar alegerea lor a fost să vină în România. Dar nu și-au găsit liniștea nici aici. Ea împreună cu mama sa și cei patru frați au fost victimele violenței domestice. „Am sunat-o pe Irina care lucra la Salvați Copiii, iar ea l-a sunat pe Flavius. În unele dăți a intervenit și poliția”. Trauma războiului și cea a violenței au fost doi munți pe care Sara a fost nevoită să-i escaladeze. Cu toate acestea, tânăra de 21 de ani îmbrăcată într-un hanorac mov, cu părul blond prins la spate, are tot timpul zâmbetul pe buze. După ce au primit ajutor pentru a-și găsi o locuință sigură în care să stea împreună cu mama sa și frații ei, Sara a început sa studieze. Are o diplomă în producție media și învață limba română. Cunoaște, de asemenea, araba, rusa, ucraineana și engleza. De anul trecut, din luna septembrie, lucrează la LOGS unde susține ateliere pentru copii și este mediator cultural. „Rolul meu este să aduc ceva nou la LOGS. Gătim împreună. Facem tiramisu, clătite, lucru manual, genul de activități care aduc oamenii împreună”, spune tânăra.

Am asistat și eu la unul dintre atelierele Sarei dedicat zilei de Valentine’s Day. Ne întoarcem în sala de clasă de unde se aud piesele lui Taylor Swift. Aici copiii au început deja să decupeze inimioare colorate și să le lipească pe un coif verde din hârtie glasată.

Departamentul problemă-soluție

Alex e asistent social la Casa LOGS din 2022, iar de anul acesta i s-a alăturat și Alexandra, în practică. Ei fac partea birocratică, un dosar ce avea cândva patru foi și stabilesc ce nevoi de bază are fiecare refugiat. Cele mai întâlnite probleme pe care trebuie să le rezolve sunt să le găsească un loc de muncă, apoi e bariera lingvistică și înscrierea copiilor la școală.

Alex s-a ocupat de CV-uri și de scrisorile de prezentare pe care le-a făcut în limba română. Asociația colaborează cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. El spune că a primit și multe astfel de răspunsuri „Dacă nu vorbesc română, nu-i putem ajuta.” Din cei aproape 600 de refugiați înregistrați la AJOFM Timiș, peste 200 au primit ajutor pentru integrarea pe piața muncii prin intermediul LOGS. Pe lângă CV-uri, asistenții sociali completează formulare și procesează date pentru înscrierea la școală a copiilor ucraineni. „Avem un parteneriat cu Inspectoratul Școlar prin care noi le trimitem documentele și după aceea ei se ocupă mai departe de înregistrare.”

Asistenții sociali stabilesc pe baza raportului dacă oamenii au nevoie de un program de terapie. „Fac sesiuni unu la unu, pentru că sunt persoane care au traume și suferă de anxietate din cauza războiului”, spune Alexandra. Pe lângă suport emoțional, pot primi și un ajutor cu alimente de bază. Primăria Timișoarei oferă o subvenție lunară de 40.000 de lei. Banii sunt folosiți pentru 40 de astfel de pachete, dar și pentru acoperirea unei părți din costurile ONG-ului.

Pe minus

Dacă locurile de muncă reprezintă o nevoie de bază pentru refugiații tineri, pentru cei în vârstă lucrurile stau diferit. Anna Brechko organizează în fiecare săptămână clubul seniorilor. Aici a observat faptul că ei se simt din ce în ce mai singuri. „Cred că sunt bătrâni deja, că nimeni nu îi dorește în preajmă. Eu le spun că nu este adevărat, copiii și nepoții lor au nevoie de ei.” Pentru a alunga astfel de sentimente, Anna și vârstnicii fac plimbări în aer liber, activități creative sau seri tematice. „Odată am organizat o seară în care seniorii români și cei ucraineni au gătit ceea ce le place să mănânce și au împărtășit tradiții culinare din țările lor.”

Bătrânii nu vin doar pentru a spune cuiva ce au pe suflet, ci și pentru pachetele cu alimente pe care le primesc la LOGS. Cu pensii mici și mai puțini bani din partea statului, vârstnicii refugiați nu își mai permit să trăiască în țara noastră. Refugiații ucraineni pot primi ajutor pentru cazare timp de numai 3 luni consecutive, în valoare de 750 de lei pentru o singură persoană și 2.000 de lei pentru o familie, conform Ordonanței de Urgență 96/2024.

Lipsurile financiare le resimt și ONG-urile. „Asta e cea mai mare problemă, pentru că noi nu avem o sursă de finanțare pe o perioadă de 5 ani, să zic, și 5 ani stai liniștit că îți vin banii”, spune Rebeca Dorloti, manager financiar la LOGS. Cu banii pe terminate, Flavius a fost nevoit să facă o alegere. „Pentru mine cea mai dificilă alegere de management și de viziune a fost partea în care a trebuit să renunțăm la oameni. Oamenilor în care am investit și am crezut a trebuit să le spunem că ne pare rău, nu putem să continuăm pentru că nu avem un venit pentru voi și i-am invitat să rămână voluntari. Unii au rămas, unii nu.” Acela a fost momentul în care din cei 24 de angajați, 14 au fost nevoiți să părăsească echipa LOGS.

Direcții noi, același scop

În următorii 5 ani, Flavius spune că și-ar dori ca ONG-ul să ajute și alte comunități de străini care trăiesc în Timișoara, nu doar pe cea ucraineană. Primul pas în acest sens a fost făcut o dată cu organizarea unei seri arabe la Casa LOGS. Douăzeci de persoane din Siria, Irak și Sudan au gătit mâncăruri tradiționale din țările lor și au discutat despre procesul de integrare în România.

Invitat la West City Radio, Flavius Ilioni a anunțat implicarea LOGS într-o campanie de informare pentru muncitorii non-europeni, alături de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Direcția de Asistență Socială Timiș și Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș. Flavius spune că oamenii își vor cunoaște mai bine drepturile și obligațiile. În acest fel, abuzurile față de muncitorii străini non-europeni se pot reduce considerabil.

Asociația LOGS Grup de Inițiative Sociale va organiza în continuare și activități de strângere de fonduri prin cea de-a V-a ediție a evenimentului Giarmata în Mișcare, tabere pentru copii și adulți la CASA LOGS din localitatea Lăpușnic, evenimente pentru copii la Kids Club Giarmata și festivaluri pentru incluziunea socială a comunităților vulnerabile.

Categorie: Burse 2025

Cel mai scump zâmbet: 5.000.000 euro

ALTE ARTICOLE

FOLLOW US

Recomandările Redacției

Abonează-te la newsletter

Povestea mamei care a construit o comunitate pentru copiii cu dizabilități din Onești

ALTE ARTICOLE

FOLLOW US

Recomandările Redacției

Abonează-te la newsletter

LOGS, un altfel de acasă pentru refugiații ucraineni: „Te motivează să speri, să crezi că totul va fi bine”

ALTE ARTICOLE

FOLLOW US

Recomandările Redacției

Abonează-te la newsletter

Cronici de Filantropie

Newsletter