Construirea încrederii, de la București la Coșteiu, via Timișoara

Efortul de reclădi comunitățile zdruncinate de decenii de comunism presupune crearea sentimentului de apartenență și descoperirea potențialului acestora

Atunci când vrei să-i ajuți pe cei din jur să-și transforme ideile și furia față de nedreptăți în schimbări sociale, primul pas e să le oferi încredere. Iar încrederea va pune în mișcare toate resursele nebănuite pe care acei oameni le au, îi va ajuta să îi atragă pe alții alături și îi va face să ajungă acolo unde vor să ajute.. 

Prin Programul de Fundații Comunitare, Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) încearcă să aprindă cât mai multe scântei ale binelui în orașele României. Din 2008 până acum, ARC a ajutat 19 grupuri să înființeze fundații: le-a dat acces la finanțări flexibile, care urmăresc dezvoltarea sănătoasă a organizațiilor și le-a stimulat să găsească noi feluri în care pot face bine. 

Comuna Coșteiu din județul Timiș numără în jur de 4.000 de oameni, iar la Școala Gimnazială nr. 282 sunt înscriși puțin peste 200 de copii. O parte dintre aceștia provin din medii vulnerabile, iar în lipsa unor profesori sau părinți dedicați care să-i susțină, mulți dintre ei nu se integrează, au rezultate slabe la învățătură și, în final, abandonează cu totul școala. 

„Ăștia nu sunt copii cărora să le placă cartea, ei știu doar să bată mingea și să umble pe afară”.

„Copiii ăștia nu învață, nu merită”.

„Ai să pierzi timpul, nu merită efortul și nici banii”. 

Acestea au fost câteva din răspunsurile pe care Anca Alexandru le-a primit din partea oamenilor din comuna Coșteiu atunci când s-a gândit să facă ceva pentru a îndrepta lucrurile. 

Anca a ajuns la Coșteiu în urmă cu câțiva ani, după ce-a căutat un loc în care să se mute cu familia ei pentru a scăpa de aglomerația, poluarea și haosul din Timișoara. A început să cunoască parte din noua ei comunitate și și-a dat seama că oportunitățile oferite de unul dintre cele mai dezvoltate județe ale țării nu ajung și la Coșteiu. „În spatele nostru trece autostrada, iar Timișoara este la 50 de kilometri. În jumătate de oră ești în Timișoara, dar cu toate astea, să știi că sunt foarte mulți copii care nu au ce mânca. Să îți dau un exemplu, erau copii care nu aveau dinți în gură la 14 ani, iar asta pe mine m-a determinat să fac ceva, indiferent cât îmi este de frică sau indiferent dacă mă acceptă comunitatea sau nu”, spune ea. 

N-a cerut bani, ci doar le-a zis să aibă încredere în ea. Ea era convinsă că problema copiilor din comuna Coșteiu nu ținea de faptul că cei mici „nu vor”, ci de întreaga comunitate. „Măi, dar eu vreau să încerc, că în forma asta nu cred că i-a ajutat nimeni și hai să vedem”. 

Anca a început să se documenteze mai bine în legătură cu situația copiilor și cu ce ar putea face pentru ei. A descoperit că, din cei 180 de elevi găsiți, 50 de copii fie nu știau să scrie și să citească, fie știau, dar nu înțelegeau. Altfel zis, erau analfabeți funcționali. Așa s-a apropiat de Fundația Comunitară Timișoara (FC Timișoara), unde Daniela Chesaru, directoarea organizației, a ajutat-o să-și organizeze ideile și să le transforme într-un plan de intervenție. „Când am cunoscut-o pe Dana, mi-a dat încrederea aia. La început, m-a ajutat în tot, la fiecare întrebare la care nu îmi găseam răspunsul, mă duceam la ea”, povestește Anca.

75 de copii în prima zi

Planul ei a prins contur: o școală de vară pentru copiii din Coșteiu. A vorbit cu părinții, iar treptat, frica unei respingeri din partea comunității i-a dispărut. Anca a realizat că mulți dintre elevi nu reușesc să se acomodeze din cauza prejudecăților și a jignirilor, iar faptul că profesorii nu reușesc să fie suficient de atenți la nevoile copiilor nu a făcut decât să înrăutățească situația. Așa s-a născut Grupul de inițiativă pentru Educația Copiilor – Școala de vară la sat.

Ideea a prins repede. Nu doar în Coșteiu, ci și în Timișoara. Oamenii au avut încredere în Anca, FC Timișoara le-a oferit cadrul legal unde să-și strângă donațiile, iar sumele primite i-au permis să-și organizeze școala. Autoritățile locale au fost convinse de energia ei și și-au oferit sprijinul, mai ales cu transportul elevilor, iar temerile lor și ale Ancăi că nu va veni niciun copil au dispărut de la prima oră a primei „zile de școală”. Aproape 75 de copii au sosit la lecții. 

În toamnă, profesorii au văzut ce impact au avut orele petrecute cu cei peste 30 de voluntari ai grupului de inițiativă. „Copiilor le-a plăcut. Unii au învățat să scrie sau să citească sau chiar au învățat bune maniere. La fiecare s-a prins câte ceva”, îi spuneau localnicii Ancăi în toamnă. Și-a dat seama însă că, dacă vrea să facă o schimbare în viața copiilor, munca ei trebuie să continue. 

Dana i-a spus că poate să crească mai mult doar dacă își înființează un ONG. Cu suma rămasă de pe urma donațiilor din 2018 și cu sprijinul Fundației, Anca a făcut și acest pas, iar în 2019 a început să strângă fonduri prin Timotion, un eveniment în care mii de oameni aleargă atât pentru propria sănătate, cât și pentru a susține o cauză socială din Timișoara. Proiectul Ancăi a reușit să strângă aproape 14.000 de lei, ceea ce a făcut ca — împreună cu alte donații — să aibă un buget dublu față de anul anterior, iar asta i-a permis să vină cu noi programe în Coșteiu, pe lângă școala de vară. 

În vara următoare a lucrat cu 35 de copii, mult mai aplicat decât în primul an și cu grijă la nevoile fiecăruia. „Copiii ne știu, noi știm potențialul fiecăruia în parte, cum stă cu învățatul și ce dificultate are fiecare”, povestește Anca. 

Un prim pod al încrederii

„Așa cum m-au influențat oamenii din ARCpe mine, la fel am dat și eu mai departe în relațiile mele cu ONG-urile și grupurile de inițiativă la nivel local. Așa am făcut cu Ancuța”, povestește Daniela Chesaru, directoarea Fundației Comunitare Timișoara. 

Acest proces de „contaminare” a binelui s-a văzut, din 2008 și până astăzi, în comunitățile unde au fost înființate fundații comunitare. Filosofia este simplă: creezi un prim pod de încredere, iar în timp, acest pod se transformă într-o infrastructură solidă pentru oamenii care vor să facă bine. Treptat, infrastructurile se vor uni și vor crea o rețea stabilă care să genereze speranță pentru comunități. De exemplu, în primul an de la înființare (2016), FC Timișoara a oferit granturi pentru 14 inițiative dedicate comunității locale. Un an mai târziu, suma investită în comunitate s-a dublat și au fost sprijinite 40 de proiecte, iar până în prezent, fundația a lucrat cu peste 80 de organizații sau grupuri de inițiativă și a sprijinit peste 180 de proiecte de la acestea. 

ARC a făcut primul pas în crearea acestei infrastructuri. În anii 2000 a văzut cum fundațiile comunitare din alte țări redau oamenilor din zonele respective sentimentul de apartenență și îi ajută să-și întărească legăturile și să descopere de ce sunt în stare. „Cu fiecare emigrant care pleacă, fibra societății devine din ce în ce mai slabă. O fibră care a fost oricum distrusă de cei 50 de ani de comunism, un regim care i-a făcut pe oameni să-și piardă încrederea în sine, în clasa politică și în propriile lor puteri de a-și schimba viața în bine. Până recent, «comunitatea» era un cuvânt lipsit de înțeles în România”, povestește Rucsandra Pop, unul din oamenii din ARC care a fost alături de fundațiile comunitare. 

Dar în ultimii zece ani, fiecare fundație care a apărut pe hartă a dat un sens acestui cuvânt. Faza-pilot a început în regiunea Transilvania, cu mesajul „Dacă vrei să faci un bine, fă-l bine”, iar în decembrie 2007 și ianuarie 2008 au fost înregistrate primele două fundații comunitare din țară: Odorheiu Secuiesc și Cluj-Napoca. Astăzi sunt 19 organizații care luptă pentru reclădirea încrederii și oferirea unui sentiment de apartenență.

Rețeaua binelui

Aceste inițiative nu ar fi putut apărea fără sprijinul partenerilor și aliaților ARC. Mott Foundation, Romanian American Foundation sau CEE Trust au oferit nu doar resurse financiare, ci și încrederea că fundațiile chiar sunt un răspuns la nevoile comunităților.  

Din 2008, C.S. Mott Foundation a devenit un donator strategic. A ajutat ARC să-și facă planuri pe termen lung printr-o contribuție importantă și flexibilă, care i-a permis organizației să ofere consultanță și suport tehnic fundațiilor. Romanian-American Foundation a contribuit mult la consolidarea acestei rețele, ca partener și finanțator al Programului, prin granturi pentru înființarea fundațiilor noi, pentru nevoi ale fundațiilor și pentru programe locale prin care acestea își propun să obțină resurse financiare din comunitate. 

De-a lungul anilor, alți parteneri strategici care au susținut programul de dezvoltare au fost Raiffesein Bank, Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, Fundația pentru Parteneriat sau Fundația Pact. 

În zece ani au apărut 16 fundații comunitare. Fiecare proces a fost diferit, însă toate au avut nevoie de încredere, iar ARC nu a făcut decât să le ajute să-și găsească vocea și să le sprijine pentru a prinde rădăcini în comunitate. Astfel au apărut și finanțările flexibile pe care le oferă de la începutul acestui program. 

Una din ele este grantul de „start-up”. Până în 2020, legislația românească prevedea ca fundațiile să aibă un patrimoniu inițial de cel puțin 100 de salarii minim brute pe economie. Prin programul său de suport, ARC le oferea grupurilor de inițiativă jumătate din suma necesară.

Un alt tip de ajutor pentru noile fundații sunt granturile de sprijin general (sau General Purpose). Sunt finanțări nerestricționate, acordate nu pentru un program anume, ci pentru funcționarea per ansamblu a organizației. 

Prin astfel de finanțări, spune Ela Bălan, grantmaker ARC, organizațiile se pot concentra pe comunitate și pe schimbarea pe termen lung pe care și-o doresc. „Un astfel de grant oferă stabilitate financiară timp de 2-3 ani, adică exact perioada cea mai vulnerabilă a unei organizații la început de drum. Aceasta e perioada în care îți formezi echipa, îți consolidezi misiunea în comunitate și testezi diverse proiecte sau abordări, iar un astfel de grant te ajută să te concentrezi pe ce vrei să faci, ieșind din cercul vicios al grijei zilei de mâine”, spune ea. 

Pentru fundația comunitară creată de Daniela Chesaru, grantul acela a fost „momentul de respiro”, ce a eliminat „presiunea banilor pe care trebuie să îi fac oricum, repede, ca să întrețin organizația”. Banii puteau merge către prioritățile de moment: chirie, utilități, salarii sau comunicare, iar organizația putea crește organic. 

Pentru Ciprian Ciocan, directorul executiv al Fundației Comunitare Sibiu, înființată în 2012, grantul a oferit un răgaz necesar pentru a putea încerca și experimenta diferite căi de abordare a comunității. „La o organizație care are o misiune și o activitate atât de complexă ca noi, nimeni nu știe de fapt ce o să facă organizația respectivă până la urmă, cum o să se poziționeze, care o să fie cultura organizațională, care vor fi valorile noastre”.

În viziunea ARC, grantmaking-ul nu este doar un simplu transfer de bani, ci un mod de a transfera putere, mai ales „în primii ani, când nu te cunoaște lumea, nu ai un brand awareness, nu ai credibilitate, nu au încredere finanțatorii locali, nu știu ONG-urile cum le poți susține efectiv”, cum spune Laura Popeea, directoarea FC Brașov. Printr-un astfel de grant, organizația devine stăpână pe propriul destin și responsabilă pentru propria dezvoltare și iese din zona clasică a „recipientului” unei sume de bani. E un transfer de încredere de la finanțator către organizație, astfel încât ambii actori să se dezvolte, pe măsură ce relația dintre ei se consolidează și câștigă echilibru, spune Ela Bălan.