
De ce trebuie să avem grijă de patrimoniu
De George Gurescu
Fiecare oraș are istoriile lui. De fiecare dată când ajung acasă, la Botoșani, le redescopăr pe cele care mi-au marcat copilăria și m-au făcut să țin la acest oraș mic, și la 15 ani de când l-am părăsit. Istoriile unui oraș sunt spuse de cei care le-au trăit și de clădirile care încă stau în picioare. Martorii sau povestitorii sunt din ce în ce mai puțini, dar clădirile care au reușit să supraviețuiască războaielor, comunismului și trecerii timpului sunt singurele dovezi ale unui oraș care cândva a fost mai mult decât o sursă de export pentru Spania și Italia.
Botoșani e un oraș care a crescut cu ajutorul armenilor, evreilor și lipovenilor, iar fără clădirile, monumentele și cimitirele pe care le-au lăsat, istoria lor ar fi fost mai ușor uitată. Fiecare bucată de patrimoniu care este astăzi în picioare contribuie la păstrarea unei istorii și la păstrarea unei identități.

Patrimoniul merită salvat nu pentru glorificarea unor perioade și pentru orgolii, ci pentru a ne aminti de cine suntem și de ce putem face. Botoșani nu va redeveni un mic oraș cosmopolit doar pentru că sunt protejate clădirile, însă localnicii vor ști că orașul lor, poate fi mai mult decât este, că orașul lor de acum este produsul unei istorii atât de frumoase și diverse.
De ce cred că-i important? Pentru că uniformizarea forțată a orașului, demolările și toată ideologia din perioada comunismului încă ne bântuie și ne-a făcut să ne pierdem aceste bucăți din identitatea noastră.
Protejarea patrimoniului, și veți vedea în interviurile realizate pentru această ediție, nu înseamnă o conservare și punere la „formol” a clădirilor proaspăt reabilitate. Patrimoniul are sens doar în momentul în care îl redai comunității și pui viață în el.
În articolele din această ediție vei cunoaște organizații care înțeleg lucrul acesta și luptă cu o pasiune incredibilă pentru salvarea, învierea (pentru că de multe ori despre asta este vorba) și protejarea acestor bucăți de istorie. De multe ori, lupta lor pare inegală, resursele insuficiente, iar sprijinul nu vine la timp. Însă încăpățânarea și dragostea pentru aceste bucăți de istorie reușesc să aducă schimbări.
„Personal, consider că dreptul la patrimoniu și peisaj cultural este un drept universal al ființei umane, dar e nevoie de educație și lucru în comunitate pentru a conștientiza acest drept”, spune Mirela Duculescu (Pro Patrimonio).
Pentru Oana Chirilă, de la Asociația Locus (Herculane Project) prima mare provocare a fost că „trebuia să arătăm că suntem perseverenți, că nu ne vom opri la primul obstacol și că indiferent de situație noi vom căuta cele mai bune și cele mai sustenabile soluții. Totodată, procesul cel mai greu a fost și este să câștigăm încrederea comunității locale.”
Luiza Zamora ne povestește despre munca de pe teren și realitățile cu care o organizație se confruntă. „Obstacolul cel mai mare e lipsa de cooperare reală dintre stat și sectorul nonguvernamental, lipsa de interes față de patrimoniu din partea acestui stat incapabil să vadă în propria-i moștenire o resursă nu doar culturală ci și una financiară. ”
În reportajele realizate de jurnalista și scriitoarea Ruxandra Hurezean veți găsi o astfel de organizație care a reușit să salveze zeci de monumente până acum și să implice comunitățile în refacerea și redarea istoriei. Ambulanța pentru Monumente este acum o organizație prezentă – prin francizele sale – în șapte regiuni din țară, iar în șase ani a salvat 70 de monumente.
Munca Ambulanțelor i-a inspirat pe alții să se implice, iar în povestea din Brusturi vei vedea cum un medic a reușit să mobilizeze un sat pentru refacerea unei biserici vechi de 300 de ani, având de partea sa preotul și Ambulanța.
Cronicile din această vară sunt despre cum putem salva trecutul, ca să avem un viitor al nostru.
ALTE ARTICOLE
FOLLOW US
#cronicidefilantropie