Editia #7 – Cronici de Filantropie

Ce faci când afară-i vară? Planificarea de fundraising de vacanță

Ce faci când afară-i vară? Planificarea de fundraising de vacanță

Ne apropiem de o perioadă (teoretic) mai liniștită în viețile noastre și ale organizațiilor. Vara e un moment bun în care să să ne adunăm echipa și să deschidem subiectul planificării de fundraising. Am vorbit cu Mădălina Marcu, directoare de consultanță ARC, despre pașii pe care organizațiile ar trebui să îi facă, ca să înceapă toamna cu o campanie de fundraising.

Ce schimbare produci?

Înainte să (re)gândești strategia ta de fundraising, trebuie să ai o discuție așezată cu echipa ta despre schimbarea pe care o produceți ca organizație. Spunem echipă pentru că e foarte important ca toți oamenii să fie on board cu activitatea de fundraising și să o susțină.

Schimbarea este diferită de viziune. Nu vorbim aici de viziune, ci de ce se întâmplă în viețile beneficiarilor tăi dacă îți faci treaba bine. E vorba și despre ce s-ar întâmpla nasol în viețile lor dacă tu încetezi să mai faci munca pe care o faci.

Schimbarea este concretă, e vizibilă și poate fi înțeleasă ușor de către potențialii tăi donatori.

(e de la sine înțeles, schimbarea este ușor de înțeles pentru toată organizația; dacă aici avem o problemă de înțelegere, atunci trebuie să ne reîntoarcem și să discutăm).

Aici sunt câteva întrebări pe care le poți explora împreună cu echipa:

– Care e problema pe care încercăm să o rezolvăm?

– Ce alte probleme secundare încercăm să rezolvăm?

– Ce anume din viața beneficiarilor se schimbă imediat după intervenția noastră?

– Ce anume din viața beneficiarilor se schimbă la 6 luni/un an/5 ani de la intervenția noastră?

Ce aduce bani și ce nu

Vă puteți lua o săptămână pe care să o dedicați fundraisingului din organizație. Uitați-vă ce aduce bani și ce nu. Cât te-au costat canalul x, y, z și care este ROI pe fiecare din ele?

Ai nevoie să știi aceste cifre ca să poți face o modelare financiară și predicții pentru fundraisingul tău. Fără măsurători o să ajungi în situația în care fundraisingul devine stresant, frustrant și va pune presiune pe tine și pe echipa ta.

Sunt 2 moduri în care poți face modelare financiară și ele răspund la două mari întrebări:

– Câți bani rebuie să aduci ca să crească proiectele pe care le ai?

– Cum ar arăta misiunea ta dacă te-ai duce în zona de big ambition, de câți bani ai avea nevoie să îți îndeplinești misiunea și de cât timp ai nevoie? (prin îndeplinirea misiunii ne gândim la momentul în care lumea nu mai are nevoie de organizația ta pentru că problema pentru care există a fost rezolvată)

Întrebări la care trebuie să răspunzi:

Care sunt 3 metode de fundraising pe care îți dorești să le dezvolți?

Ce resurse ai acum?

De ce resurse ai nevoie ca să pui în practică acele 3 metode de fundraising?

Cum e împărțită munca la tine în echipă?

Ce tip de talente/competențe ai în echipa ta/poți dezvolta în echipa ta?

Sunt folosite talentele echipei eficient, în sprijinul activității de fundraising?

Pași rapizi pe care îi poți face:

O analiză a competiției: găsește 3 organizații care seamănă cu tine din punct de vedere al misiunii, mărimii, schimbării promise și vezi cum funcționează ele, cum comunică, la ce sunt bune.

Analizează felul în care tu comunici: e potrivit cu metodele pe care le-ai ales să le consolidezi? E pe limba viitorilor tăi donatori? Se înțelege schimbarea pe care o produci?

Planifică: fă un plan pe calendar, cu perioade agreate, cu roluri și așteptări clare ca să poți să începi să pregătești.

La final, îți lăsăm un exemplu de calendar dacă vrei să te apuci de fundraising digital:

Ia-ți 2-3 luni să îți pregătești și să îți reglezi comunicarea pe site și pe Facebook. Acum e momentul să strângi povești, să îți revizuiești site-ul și să îl aduci la zi, să îl faci prietenos pentru utilizatori; să începi să scrii constant personal, emoțional și pe limba donatorilor și susținătorilor.
Ia-ți un orizont de timp de cam 2 luni până ce începe campania să aducă donații. Ar putea dura doar 2 săptămâni până vin primele sau ar putea dura 3. În orice caz, nu dispera și perseverează cu comunicarea emoțională.
Setează-ți așteptări sănătoase de la campania ta digitală și gândește-o ca pe o investiție de lungă durată. Nu e un sprint. Vei avea nevoie de timp să vezi randamentul campaniei și nu lua prima lună de investiție ca un semn de ghinion atunci când nu acoperi banii băgați în Facebook. Astfel, întreabă-te unde anume în ecosistemul fundraisingului tău se situează fundraisingul digital? Și cum îl poți face să se deruleze pe fundal, mereu?
Ai planul de donor care pregătit pentru înainte să ceri donații! Donatorii trebuie să știe din prima că ții la ei, că înseamnă mult pentru tine și că îi vezi. Ai aici un mic ghid de donor care pe care îl poți consulta înainte să te apuci de planificare.

#cronicidefilantropie

Cei care se gândesc în locul statului la educația copiilor

Asociația Romilor din Coastei și lupta lor cu primăria Cluj-Napoca pentru locuințe decente

De ce universitățile nu iau siguranța studentelor în serios

„Acolo unde nu ajunge nimeni” un român duce neobosit ajutoare

„Îmi văd viitorul doar acasă, în Ucraina”

„Îmi văd viitorul doar acasă, în Ucraina”

Articol realizat de Organizația Umanitară CONCORDIA

„Te-am văzut amărâtă, mi-am dat seama pe loc că ești ucraineancă”, i-a spus un taximetrist Liliei, în iulie 2022, când ea era la capătul puterilor.

După patru luni petrecute în Bulgaria, trebuia să părăsească cazarea în care se afla. Era din nou pe drumuri, după ce plecase din Harkov pe fugă, lăsând în urmă părinții și familia, o viață întreagă construită pentru ea și Sașa, copilul ei. De data asta, ar fir vrut să ajungă în Marea Britanie, însă drumul până acolo mai avea o oprire: România, o țară pe care nu o cunoștea.

A ajuns la CONCORDIA, organizația care i-a oferit cazare, hrană și, mai ales, un loc unde-și poate stabili viitorul în liniște și pace.

„Mă simțeam ca un câine fugărit”, spune Lilia. În Silistra, a avut însă noroc. Un taximetrist, „cea mai caldă persoană pe care am cunoscut-o în Bulgaria”, a intrat în vorbă cu ea și a ajutat-o să ajungă în București, la Organizația Umanitară CONCORDIA.

„De când am ajuns aici, am simțit o căldură atât de mare”, spune ea. „În Bulgaria am simțit o atitudine pro-rusă și mergeam uneori cu frică prin oraș, iar unii oameni au fost și agresivi. Contrastul de care m-am lovit, că nu știam la ce să mă aștept aici, m-a făcut să simt căldură. Să mă simt foarte уютно – uiutna.”

Uiutna este un cuvânt rusesc care descrie o stare de spirit Înseamnă cald, confortabil și familiar în același timp. Sau ce i-a oferit CONCORDIA Lilie.. „M-am simțit atât de bine primită aici. Am ajuns într-o sâmbătă, iar toți care erau în casă au venit să mă ajute și nu m-am simțit deloc stânjenită pentru că aveam și o pisică”, spune ea.

Keti, pisica ei, este unul din motivele pentru care i-a fost atât de greu să găsească un transport până în București și un factor care a ajutat-o să-și aleagă viitoarea destinație. Lilia nu voia să stea în București decât câteva zile,cât să facă analizele necesare pentru pisică și să-i obțină pașaportul. Asta i-a și spus Ștefaniei Diaconu, de la CONCORDIA.

„Am venit în București să fac analizele pentru pisică. Numai că analizele trebuiau să dureze zece zile. Între timp, m-am interesat cum să îmi cumpăr bilet și nicidecum nu mă primeau cu tot cu pisică, oricât aș fi încercat. Nu găseam nicio soluție și nu voiam să renunț la pisică”, continuă Lilia.

Ștefania Diaconu se ocupă de Casa Iuda, un centru social al CONCORDIEI, destinat în mod obișnuit tinerilor vulnerabili. Însă, odată cu începerea războiului, spațiul s-a transformat în centru de tranzit pentru refugiați ucraineni.

În martie 2022, în doar câteva zile, Casa Iuda și-a dublat capacitatea, iar o altă clădire a organizației, în Ploiești, a fost reamenajată pentru a face față numărului de refugiați. Dar chiar și așa, locurile erau mereu prea puține pentru telefoanele care sunau în continuu. „Voiai să faci locuri pe casă pe acoperiș, dar la un moment dat, trebuia să refuzi. Am depășit o dată, de două ori, dar de la un punct în încolo nu mai puteai”, își amintește Ștefania.

În prima săptămână, o singură noapte a reușit să doarmă acasă, iar situația nu s-a îmbunătățit în următoarele luni. Stătea în biroul creat în bucătărie, cu telefonul în mână, încercând să caute transporturi pentru cei care voiau să ajungă la aeroport sau pentru cei care trebuiau să vină la centru.

„Nu aveai timp să plângi prea mult. Plângeai doar din priviri, cu colegii tăi. Dacă puteai, te mai descărcai la părinți și copii, dar nici asta nu era o soluție bună”, adaugă ea.

În acea perioadă, totul trebuie să se miște cu o viteză extraordinară. Persoanele care ajungeau în gări, autogări sau alte puncte din București aveau, de regulă, zile întregi petrecute pe drum, nemâncați și nedormiți.

„Ajutăm până la capăt”

Echipa Ștefaniei afla de cazurile care aveau nevoie de ajutor din diferite surse: de la rețeaua de voluntari, de la rețeaua creată cu alte organizații și instituții ale statului sau, uneori, erau sunați chiar de refugiați sau de familiile lor.

Dacă centrul avea un loc liber, atunci trimiteau pe loc o mașină către persoana respectivă. „Nu aveai prea mult timp să te gândești”, descrie procesul Ștefania.

„Trebuia să ne gândim cum facem pentru omul ăsta cu copil care plânge în gară. Aveai la dispoziție o oră să vii cu o soluție, și asta era deja prea mult. Voluntarii mă sunau când vedeau că stă cineva în Otopeni de trei zile.Cum să-i mai spun să mai stea și pentru mine o zi? Să vedem dacă se eliberează un loc în centru? Totul era la minut,” își amintește ea.

„Am decis să rămân în România”

În CONCORDIA, Lilia și Sașa, băiețelul ei de 2 ani, au găsit liniștea de care aveau nevoie. Camera avea suficient spațiu pentru ei doi și un geam cu acces la terasă pentru pisica lor, Keti. Curtea îngrădită din centru era locul perfect de joacă pentru Sasha, iar ceilalți ucraineni și tineri din centru i-au oferit Liliei răgazul de care a avut nevoie pentru a-și trage sufletul.

„Eu am crescut într-o familie numeroasă, iar seara, aici, e o atmosferă atât de plăcută. Nu înțelegeam limba, însă îmi plăcea să petrec timp cu ei, mă simțeam bine, iar toată lumea era prietenoasă”, povestește ea.

Odată ce planul de a pleca în Marea Britanie a picat, a decis să emigreze în Canada, dar în timp ce aștepta viza, și-a dat seama că nu vrea să se îndepărteze și mai mult de Ucraina. O dată, spune ea, „nici nu îndrăznesc să mă gândesc că nu mă voi întoarce cu Sașa în Harkov” , apoi, conștientizează ce limite ar avea în Canada, având în vedere costul vieții.

„Grădinițele sunt cu plată în Canada, iar oricât aș fi lucrat ca imigrant, aș fi avut un salariu mai mic, care nu mi-ar fi fost de ajuns să plătesc chiria și grădinița”, povestește Lilia.

„Oricând m-aș întoarce aici, la CONCORDIA”

Să fii obligat să-ți construiești un alt viitor este un proces extrem de dureros. După aproape zece luni petrecute în două țări diferite, Lilia nu-și poate imagina un nou „acasă”, oricât de multă siguranță arsimți în România.

Vorbește în fiecare zi cu familia ei. Părinții îi sunt teferi, iar blocul în care se află apartamentul lor nu a fost atins de niciun atac. Au fost protejați până acum, însă iarna care vine o îngrijorează și mai mult pe Lilia. La fiecare apel telefonic la care nu-i răspunde nimeni, se gândește la ce e mai rău.

„Deunăzi n-au avut internet și lumină și nu am putut să iau legătura cu ei. Fratele a rămas cu părinții și îmi fac griji că acum nu au nici căldură, nici apă, nimic. Din vară îi tot chem și ei nu vor să își lase casa”, povestește Lilia.

CONCORDIA era, pentru cei mai mulți ucraineni, primul popas după o călătorie pe care nu-și imaginau că o vor duce la bun sfârșit. Odată cazați, hrăniți și în siguranță, oameni începeau să vorbească de planurile lor de viitor, dar nu puteau face asta, fără să împărtășească din suferința prin care au trecut.

„Înțeleg că trebuie să trăiesc aici și acum. Știu teoria, dar nu o pot aplica. Aștept să se termine conflictul și să merg acasă.”

„De când au început să vină la centru, tot ziceam «cazul ăsta m-a atins rău de tot». Apoi mai venea o persoană și spuneam: «ăsta m-a atins și mai tare». Și după mai venea încă unul, și încă unul și tot așa. Tot timpul, cu cine am vorbit în casă, a fost caz după caz pe care eu nu pot să le clasific. Îmi dau seama că fiecare caz m-a atins la fel de puternic”, povestește Ștefania.

Pentru foarte mulți ucraineni, centrul de tranzit a devenit o a doua locuință. Oamenii voiau să se ducă mai departe, la rudele din alte țări, la prietenii deja stabiliți în alte locuri sau în state văzute ca un spațiu sigur, ca Statele Unite ale Americii sau Canada. „Stăm doar câteva zile, până obținem viza”, spuneau mulți din cei care treceau pragul Casei Iuda. Însă de multe ori, planurile se schimbau, spune Ștefania.

Lilia a renunțat la ideea de a pleca în Canada, iar din octombrie, după patru luni de CONCORDIA, s-a mutat într-o casă împreună cu o altă mamă cu doi copii. Vrea să-l protejeze cât mai mult pe Sașa și să-i ofere o copilărie cât mai liniștită.

„Înțeleg că trebuie să trăiesc aici și acum. Știu teoria, dar nu o pot aplica. Aștept să se termine conflictul și să merg acasă. Acolo mi-au rămas părinții, familia, iar viitorul și visele mele mi le imaginez doar acolo. În același timp, sunt conștientă că războiul poate dura mai mult și trebuie să am un mic viitor și aici. Trebuie să mă gândesc la ce voi face mâine, dar sufletește nu pot nicidecum să fac asta”, spune ea. Până atunci, se bucură de prezent și de amintirile pe care le construiește cu Sașa în curtea lor mică din București.

Alături de ea, este CONCORDIA, care dincolo de sprijinul material direct pe care i-l oferă, i-a promis că o va susține cu resursele de care are nevoie pentru a-și construi un nou drum, așa cum și-l imaginează ea.

În prezent, centrul de tranzit din Casa Iuda nu mai are același flux ridicat din primăvara anului trecut. Lucrurile s-au calmat, spune Ștefania, iar nevoile sunt mai ușor de acoperit. Echipa știe din start la cine să apele, indiferent de problema cu care se confruntă refugiații, iar focusul este acum pe sprijinirea celor care au decis să rămână în țară. „Durata medie de ședere în centru e de aproape două luni”, spune Ștefania. „Dar a mai intervenit un fenomen : până acum, toți voiau să fugă de România, acum surpriza noastră e că din ce în ce mai mulți vor să rămână în România și unii se întorc aici.”

Fotografii realizate de Organizația Umanitară CONCORDIA

Știu exact ce voi face cu un milion de dolari

Ce nu va mai fi la fel

Cum s-a transformat binele în pandemie?

Un alt fel de-a te simți acasă

#cronicidefilantropie

Cei care se gândesc în locul statului la educația copiilor

Asociația Romilor din Coastei și lupta lor cu primăria Cluj-Napoca pentru locuințe decente

De ce universitățile nu iau siguranța studentelor în serios

„Acolo unde nu ajunge nimeni” un român duce neobosit ajutoare

Alexandru Manda, elevul care a dat burse

Alexandru Manda, elevul care a dat burse

Până la vârsta de 14 ani, Alexandru Manda a văzut multe: elevi dați cu capul de tablă de către profesori, colegi bătuți cu rigla peste degete, copii “batjocoriți, cred că nu exagerez când spun asta”, ale căror voci nu se auzeau de zgomotul produs de autorități ostile, care în loc să protejeze drepturile școlarilor, le încălcau cu nonșalanță.

Atunci, Alexandru a co-fondat, împreună cu alți câțiva colegi, Asociația Elevilor din Constanța și s-a înhămat la o luptă pe care a câștigat-o, bătălie cu bătălie, împotriva fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, împotriva Consiliului Județean al Constanței și, într-un final, împotriva Ministerului Educației. “Pentru că am vrut să arăt că și elevii pot fi niște agenți ai schimbării.”

De Lina Vdovîi

“Nevoia de a ieși din linie am simțit-o de mic, pentru că parte din educația pe care am primit-o eu de la părinții mei a fost să nu accept să mi se încalce drepturile, să nu accept să nu fiu luat în considerare, să fiu conștient că sunt cetățean”, spune Alexandru. Iar părinții lui i-au oferit această educație civică fără a fi ei înșiși activiști. “Sunt, pur și simplu, niște cetățeni conștienți că avem niște drepturi, iar autoritățile sunt obligate să le respecte.”

Dreptul la transport

Iar în 2013, când Alexandru și-a dat seama că Primăria Constanța, condusă de Radu Mazăre, nu-i respecta dreptul la decontarea transportului local, a decis să “iasă din linie”. Articolul 84(1) din Legea Educației nr. 1/2011 stipula că elevii beneficiau de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun. Consiliul Local și Primăria Constanța refuzau să respecte legea.

La vremea aceea, elevul era membru al Consiliul Județean al Elevilor din Constanța, o structură aflată sub coordonarea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ). Atunci când a mers, împreună cu câțiva colegi, la ISJ să ceară sprijin în acest demers, au fost ignorați. Apoi, când au dat un comunicat de presă prin care au cerut primăriei să respecte legea, ISJ-ul le-a transmis să nu mai comunice fără aprobarea instituției.

“A fost un trigger care ne-a determinat să punem bazele unei organizații independente care să ne ofere cadrul legal pentru a reprezenta elevii.” Și motivul pentru care Alexandru își petrecea serile pe Internet, în clasa a IX-a, căutând modele de plângeri penale și sesizări de conflict de interese.

Plângerea penală era împotriva fostului primar Radu Mazăre pentru prejudiciul cauzat elevilor, depusă în 2015 la Direcția Naționala Anticorupție. Sesizarea de conflict de interese, depusă la Agenția Națională de Integritate, era pe numele Inspectorului școlar de la acea vreme care, cu o mână, conducea Inspectoratul, iar cu alta, vota împotriva acordării reducerii la transport pentru elevi, în calitatea sa de consilier local.

“Toată lumea ne întreba dacă nu ne era frică”, își amintește Alexandru. Spune că nu erau pe deplin conștienți de amploarea faptelor lor. “La acel moment, au existat numeroase tentative de a ne reduce la tăcere, inclusiv din partea ISJ, care ne trimitea controale la școală, prin care încerca să găsească informații despre noi. Unui coleg i-au publicat într-un ziar local notele. A fost făcut public faptul că a luat 3 la franceza. În cazul meu, directoarea școlii, profesoara mea de fizică, a chemat-o pe mama la școală să îi spună că dacă nu renunț la acțiunile mele, ea nu mă va trece la fizica.”

După un an și jumătate, școlarii și-au câștigat bătălia. La zece zile de la organizarea unei conferințe de presă în fața DNA, la care au invitat toate televiziunile din țară și, în urma căreia un ziar olandez a relatat despre elevii care se luptau cu “primarul Playboy”, Consiliul Local a votat pentru respectarea legii.

“Pentru noi, niște copii de 15 ani, a fost un moment foarte important.” În primele nouă luni de la adoptarea Hotărârii Locale, elevii din Constanța au economisit aproximativ 150.000 de euro.

Dreptul la burse

Apoi s-au ocupat de alte drepturi încălcate – acordarea burselor școlare de merit sau sociale și asigurarea manualelor gratuite pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a.

Deși erau prevăzute în Legea Educației, Primăria Municipiului Constanța refuza să aloce fonduri pentru burse, justificându-și decizia prin existența unui “poate” în textul legii. Asociația Elevilor din Constanța a refuzat să accepte că “elevii pot beneficia” e o scuză demnă de o autoritate publică, așa că au trimis memorii la Guvern și la Ministerul Educației și au dat în judecată Consiliul Local.

“Mergeam la bunicii mei, care locuiau lângă Constanța, și vedeam copii care în loc să meargă la școală, erau la muncile câmpului sau cu animalele pe câmp”, își amintește Alexandru. “Mi se părea super nedrept și trist și mi-am dat seama că asta nu e ok. Am vrut să contribui ca aceste lucruri să nu mai existe.”

Bursele pentru elevi a fost un moment declanșator pentru activitatea ulterioară a lui Alexandru, pentru că după absolvirea liceului, când a ajuns la București, a elaborat, împreună cu Avocatul Poporului, primul raport național privind respectarea dreptului constituțional de acordare a burselor școlare.

“Studiul a arătat că peste 95% din localitățile din România încalcă acest drept al elevilor la bursele școlare”, spune Alexandru. “Am demarat o campanie de advocacy în urma căreia Guvernul a început să aloce bani în bugetul național pentru ca la nivel național să existe un cuantum minim al burselor. Să existe o bursă minimă la nivel național. Cele mai multe localități acorda azi burse pentru că primesc banii din bugetul de stat.”

În 2015, după primul termen de judecată, Consiliul Local Constanța s-a reunit în ședință extraordinară pentru a revizui bugetul pentru anul respectiv. După opt luni de presiune publică, aleșii locali au ajuns la concluzia că elevii constănțeni “pot” beneficia de burse. Primul fond de burse a fost de 200.000 de lei, iar când și-a încheiat Alexandru viața de elev, în 2018, fondul de burse crescuse, succesiv, până la 9 milioane de lei. “De la 25 de lei pe lună per elev la burse de până la 300 de lei.”

Când se gândește la primele luni după înființarea Asociației pentru Elevi, Alexandru își amintește cum cei care-i puneau la îndoială voința și capacitatea de a lupta pentru drepturile elevilor erau chiar colegii săi. La primul protest din istoria organizației au venit șapte elevi. De ce? “Pentru că ceea ce se propaga despre noi, inclusiv în școli, era că <<lasă-i, mă, și pe ăștia, că sunt niște visători, niște elevi problemă, ieșiți din rând. Nu vă asociați cu ei>>. Mesaj propagat de către profesori. Mă rănea cel mai tare neîncrederea din partea celor pentru care și alături de care voiam să facem ceva. Au fost inclusiv colegi elevi care râdeau de noi că de ce nu suntem la un pub. Sau care refuzau să se asocieze cu noi pentru că le era frică de profesori.”

După primele victorii însă, lucrurile s-au schimbat, iar elevii din organizație au putut vedea un sprijin real și sigur atât din partea colegilor, cât și a profesorilor. “Le-am arătat că elevii, tinerii, pot fi un agent al schimbării.”

Dreptul la manuale gratuite

“Dacă întrebi acum un elev de clasa a XI-a sau a XII-a, îți va spune că e perfect normal să primească gratuit manualele școlare. Dar acest lucru nu se întâmpla până în toamna lui 2016”, spune Alexandru.

Atunci, elevii constănțeni au constatat că Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECȘ) interpreta în mod abuziv Legea Educației, al cărei articol 69 stipula clar dreptul elevilor din învățământul liceal superior de stat la manuale școlare gratuite. În realitate, cheltuielile familiilor pe manuale se ridicau la 200 de lei per elev, iar din această “scăpare” au avut de profitat editurile, care încasaseră, timp de patru ani, 240 de milioane de lei.

La început, Asociația, alături de Consiliul Național al Elevilor, a discutat și negociat cu MECȘ. În primă instanță, Guvernul și-a asumat prin Hotărâre de Guvern să deconteze parțial costul manualelor, însă câteva luni mai târziu, poziția oficială a MECȘ s-a schimbat și conducerea Ministerului a negat dreptul elevilor la manuale gratuite.

După ce au sesizat, fără succes, inclusiv Avocatul Poporului, copiii s-au înverșunat și au dat în judecată Ministerul. O decizie definitivă a Curții de Apel Constanța le-a dat dreptate elevilor și a constatat că Ministerul făcuse abuz de putere în interpretarea Legii Educației.

După absolvirea liceului, Alexandru a venit la București, unde a studiat dreptul. O vreme, a fost angajat la Societatea Academică din România, unde a coordonat proiectul “Școli curate”, o inițiativă de promovare a bunei guvernări în educație la firul ierbii. În 2021, a fost desemnat Tânărul European al Anului, iar în prezent este reprezentantul României în Consiliul Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei. “Anii ăia m-au pregătit enorm și m-au ajutat să fiu cine sunt astăzi.”

Fotografii din arhiva lui Alexandru Manda